Pe năsălie
Amsterdam. Abandon. Mă ȋntorceam deci spre casă uimit de amintirile care se deschiseseră sub influenţa canabisului; citisem ca THC-ul actionează pozitiv ȋn cazul traumelor şi se cunoaşte că unul dintre efectele acestor ruperi interioare este deghizarea memoriei care nu mai răspunde ȋn faţa stimulilor complecşi. Nu ȋmi mai aminteam multe din evenimentele unor perioade vechi ȋn felul ȋn care pierzi nu ȋntâmplarea – de care nici nu ai prea mare nevoie – dar ȋţi lipseşte sensibilitatea acelor momente, a acelor oameni, feţele lor, respiraţia. Ȋn felul ăsta anatomia mea e ȋntotdeauna recentă, lipsită de organicul creşterii, sunt aruncat ȋn lume cu fiecare perioadă, mai lipsit de orientări şi de această dată cu totul departe de casă, absurd. M-am obişnuit cu mine şi am ȋncercat uneori să mi-o iau ȋnainte, să continui grăbit sub povara oricăror bolovani de uitare.
Câteva zile am fost cu totul uimit de festivitatea memoriei fiind surprins de actualizări atât de depărtate ȋn timp, aparent lipsite cu totul de semnificaţie şi totuşi atât de imediate, sub stimuli diverşi, lipsiţi de profil, ȋncât mi-am dat seama că se petrece cu adevărat ceva. Avalanşa de amintiri continuă şi acum şi nu o pot nicicum opri, dacă ȋnchid ochii ea se prinde de mirosuri şi mă trage ȋn cele mai rătăcite şi mai fugare cute de timp. Am reuşit chiar unele din acele reverii olfactive ȋn care mirosul creează obiecte, reconstruieşte amintiri aşa cum văzul o face, chiar mai pregnant şi aş spune cu un simţ al particularului cu mult mai precizat decât vederea. Ȋn unele parfumuri stau poveşti ca şi ȋn cărţi dar a ajuns departe de noi posibilitatea de a ne relaxa şi a ne deschide acestor odoruri. Sophia Loren ne spunea ȋn interview că ȋn mirosuri mai sunt ȋncă ȋntregi amintirile ei, toţi amanţii… [fragment]
Draga Radu, textul tau e iarasi foarte frumos, propice pentru ceva sondari intr-un domeniu neincercat de multa lume. Nu stiu cum sa incep, sa ma mentin in generalitate literara, sau sa abordez curajos cateva din intrebarile ce le adresezi cititorului.
Cititorii sunt in general de genul confuz, in fantasticul frazei pot simti ca exista ceva de sesizat sau nu. De data aceasta vii cu promisiunea “revelatiei”.
William Burroughs intr-un comentariu la “Naked Lunch” incepe asa “m-am trezit din Boala la 55 de ani, calm, cu spiritul sanatos. Toxicoman am utilizat: heroina, morfina, dilaudida, eucodal, pantopon, dicodina, opium, dolosol, metadona, palfium… rezultatul e intotdeauna acelasi, devii toxicoman, adica Prizonier. Exclude insa kif, mariuhana, hasisul, mescalina, ahayuasca, LSD, ciupercile sacre … cu actiune psihologica opusa opiumului (despre care as dori sa vorbesc prin intermediul nu al lui Quincey ci al lui Cocteau). Desi nu mi-a placut “Naked Lunch”, voi posta astazi ceva despre “Punctul critic” al lui Burroughs.
Poti face un scurt, in “gentelman” un inventar “preventiv” al substantelor ce descatuseaza uneori nevoii nelimitate, absolute?
…
voi continua , pt. cititorii tai cu ceva monstre literare din “Opium. Jurnalul unei dezintoxicari” al lui Cocteau, probabil ca l-ati citit.
Cu stima,
G.
In 1930, in timpul internarii pentru dezintoxicare, Cocteau tine un jurnal ce va fi publicat cu titlul “Opium”. Ce m-a deranjat la acest jurnal, e ca pe masura ce dezintoxicarea avansa, fraza scriitorului incepea sa devina tot mai plata, mai lipsita de atractie. Cum banuiesc ca nu multa lume cunoaste aceasta carte, voi incerca sa fac o paralela literara, ca replica lui Radu. Sper ca acesta va accepta, poate va fi si o modalitate de a dinamiza acest blog al sau, unul dintre cele mai interesante, dupa parerea mea personala.
Primele zile:
“Preferam echilibrului artificial, dezechilibrul. Deci m-am re-intoxicat. Ma intoxicam cu prudenta, sub control medical. Exista doctori accesibili milei.” … “Eu cunosc medicii. Ei ma iubesc mult. Dar iubesc si mai mult medicina.”
“Datorez opiumului orele mele perfecte.”
“Sa moralizezi un opioman e sa spui lui Tristan, ucide pe Isolda. Vei fi mai bine dupa aceea.”
“Opiumul nu suporta adeptii nerabdatori, risipitorii. Se departeaza de ei, ii lasa pe seama morfinei, heroinei, sinuciderii, mortii. Unele organisme necesita corectie, fara ea nu pot reusi contactul cu exteriorul. Vegeteaza intre caine si lup. Lumea ramane fantoma pana ce o substanta ii da trup.”
“Raul provocat de drog e mai mic decat infirmitatea ce incearca sa o vindece… Traitul e o cadere orizontala. ”
“Opiumul e o revolta. Intoxicarea e o revolta. Dezintoxicarea e o revolta.”
“Mi se intampla, foarte intoxicat, sa dorm interminabile somnuri, de o fractiune de secunda.”
“Picasso spunea ca totul e miracol. E un miracol ca nu te topesti intr-o cada cu apa ca o bucatica de zahar.”
Opiumul e o decizie de luat.
Drogul este barometrul unei sensibilitati maladive. Sau a unei insensibilitati, ce doreste sa devina sensibilitate.
E adevarat ca drogul buna ingrasa?
“Simptomele unei nevoi sunt de o natura atat de stranie ca nu vom sti sa le descriem … Roata e roata. Opiumul e opium.”
“Nu sunt un dezintoxicat mandru de efortul facut.”
” E dur sa stii ca exista covoare zburatoare si ca nu poti zbura cu ele.”
Radu scrie : “M-am ȋntrebat tot atunci cum arăt şi m-am văzut ȋn pat cu gâtul ridicat, cu buzele subţiate, ȋn pronunţarea unui cuvânt mut, cu un surâs fără obiect şi am ȋnţeles starea mea actuală ca trecătoare.”
La Cocteau:
Cand desenez, gardianul imi zice:
– Imi faceti frica, aveti o figura de asasin.
Nu as vrea sa ma surprinda in timp ce scriu. Sa scriu e pentru mine a desena, a inneca liniile in asa fel incat devin scriere. Nu mai ies de aici. Scriu, incerc sa limitez exact profilul unei idei, a unui act. Insumand fantome, contururi ale vidului, eu desenez.
Sub opium devenim locul fenomenelor pe care arta ni le trimite din afara. Avem nevoie sa corespundem exteriorului. Egoistii nu vor sa devina capodopere, vor sa fie ei insisi ( se intampla fumatorului de opiu sa devina o capodopera).
Copiii poarta cu ei, in exces, un drog natural.
…
“Ne-am obisnuit cu prostia publicului. E admisibila…
“Opiumul ne face cat de cat vizibili invizibililor, face din noi spectre ce sperie spectrele la ei acasa … dupa inhalare omul gandeste : nu eu ma intoxic , ci corpul meu…”
“De indata ce un poet se trezeste, devine idiot. Vroiam sa spun inteligent…”
“Vindecat ma simt vid, sarac, ratacit, bolnav.”
( Opium – Jean Cocteau – 1930)
parizianule. mersi de comentarii si de adaugiri. dar mai ales pentru fraza asta: scriituroul nu are persoana. e incredibil de frumoasa.
despre tratamente absolute, nu sunt in pozitia sa recomant nimic. as putea bate campii dar ce rost ar avea, lucrurile minimale ajung pentru toata lumea.
se intampla sa am o editie olandeza a cartii lui Cocteau pe masa. inca necitita. nu prea l-am frecventat, imi pare ca acest francez duhneste de formalism, din citatele pe care le-ai dat, se intrezareasc unele sclipiri. totusi, nu as putea gasi vreun corespondent in el. dar intai sa-l citesc, mai am cateva schite de Marquez de terminat, ai citit sschitele lui de pe coasta sau cam asa suna titlul in olandeza, nu stiu cum a fost tradus in fanceza. anyway. e culmea rafinamentului in literatura, un fel de proust cu degetele in priza
ca sa-ti raspund la ce imi scrii tu aici, ca te ramifici, ar mai trebuie sa mai scriu un articol. as spune doar ca eu nu oscilez in dilema lui Cocteau in nici un fel, nu ma duc, nu ma intorc, nu ma tratez. pentru mine realitatea e un drog, nu drogul. de asta m-as trata.
iti multumesc inca o data pentru rabdarea ta. si poate bem o bere la paris in toamna, sper sa ma adun pana atunci, caci e cam balamuc…
Buna seara, Radu, sa stii ca nu te-am uitat…
Am citit scrierile tale, nu am cuvinte… Iti trimit un zambet, poate… sa nu te superi. Mai scrie, mai spune ce ai mai aflat. Raspunsul meu este ca da, putem trai un mit fara sa ne dam seama pe moment… (tu stii ca eu sunt in masura sa spun asta, nu?) Daca suntem suficient de “cu noi”, destul de prezenti in noi insine, incat sa putem avea revelatia lui, mai mult ca sigur ca nu avem cum sa-l ratam. El ne face cu mana, dar nu-l vedem de muste…
Am o colectie de vise superba; le-am strans din copilarie, de ani si ani, nu le uit, sunt in mine, cu mine, despre mine… Daca le pun cap la cap, iese de un mit-doua… dar nu e gata, stiu eu ca lipseste ceva. Nu le-am provocat cu iarba, sunt genuine, dar nu sunt de ajuns. Chiar, oare ce se va mai intampla?
Maria… mai am un prieten in Londra care arde periodic tot ce scrie. abia astept sa-ti citesc visele. ce zici?
da, sunt de acord sa ti le povestesc, dar nu aici… ele nu sunt un comentariu, nu? nu le-am scris, nici nu le-am mai spus nimanui, le tin minte. dar mi-e frica sa nu le uit, candva, mi-am da seama ca sunt aproape ca niste fluturi, care nu stii cand si incotro pot zbura… sau se transforma in pulbere si gata. poate ai o adresa de mail unde sa-ti trimit. stiu ca vei rade de mine, din nou.
mai stiu si ca vrei sa ma apuc de scris, dar nu o pot face decat asa cum trebuie, pe indelete, ca lumea, cum s-ar zice. ar trebui sa fug pentru asta, sa ma ascund in vreo sihastrie, pe undeva.
ai inca un zambet de la mine…
adresa mea de mail, cu toate neradbdarile din lume.
amsterdamnight@hotmail.com
This is classic. I like it. I can not read this but it is the feeling, and it touch me very deep. Well done
bloedkankerhalleluja
Hi I reach your site by mistake when i was searching Google for this issue, I must say your site is really helpful I also love the theme, its amazing!. I don’t have the time at the moment to fully read your site but I have bookmarked your site and also signed up for your RSS feeds. I will be back in a day or two. thanks for a great site.
I’m not sure that I agree 100% with your blog post, but I did find it interesting.
I was searching for post on this topic and i was lucky to find yours.I will also email this url to my friend so he can also read and complete our project.hope to get some good marks in this project.Thank you for this awesome post.
Good day from Paris! Will it be possible for me to quote a submit within your blog with the link to you? I’ve tried emailing you regarding this issue however it seems i cant reach you, please response when have a moment, thanks.
no problem with that.