Yab Yum – II – Condurul
Am renunţat cu luciditate şi calm cum te-ai hotărâ să trăieşti doar pentru ceea ce se petrece, fără finalitate. Şi totuşi să trăieşti aceleaşi lucruri, să iei din viaţă tot ceea ce poate fi luat. Când nu ȋţi mai promiţi nimic din ceea ce ţi se promite. Viaţa e cea care ȋţi dă, tu eşti aici să iei, viaţa poate fi ipocrită, tu nu. Nu trebuie să ajungi conştiinţa cosmică totală, aşa cum indienii au ȋncercat să reproducă ȋn sine un gest suprem, prin care să dispară. Dacă eşti om, poate că e o raţiune ȋn spatele acestei ȋntâmplări, poate că trebuie să fii om şi poate că ȋntregul univers trebuie să te urmeze, nu tu pe el. Poate că am ştiut să ajungem oameni, nu am greşit. Nu vei mai contraaface nici un adevăr de dragul celorlalţi. Vei deveni un om aşa cum ierburile devin ierburi, copacii copaci, iepurii iepuri. Vei deveni un om pentru că ştii să te revolţi.
Ȋn mod curent pornim de la cele văzute să descriem cele nevăzute, ȋngerii capătă şi ei trupuri ȋn lumea noastră, dar dacă ne-am preda fantomelor, dacă am porni de-acum să descriem ceea ce vedem prin ceea ce nu mai vedem? Oare ar dispare lucrurile sau ar apare altele ȋn locul lor? Dacă am merge chiar acolo să luăm? Suntem furaţi de idei, lumii. Ne protejăm unii pe alţii ȋmpotriva unui mare bine şi a unui mare rău care ni se paote ȋntâmpla simultan, căci este acelaşi lucru. Pentru că ideea ni se ȋnsinuează, este un instinct care transformă toate lucrurile ȋn măştile lor. Ideea e Voodoo.
Să nu mai tragem de scris prin himenul hârtiei, să-l ducem ȋnspre ce vrea el, căci şi el vrea să fugă, ȋl putem auzi cum fuge şi ȋl chemăm ȋnapoi. Cu pixul nostru de păpuşă ȋn care ȋnfigem acele. Voi sunteţi aici să daţi, noi suntem aici să luăm, se răstesc ideile din ţeasta animalelor stinghere, ruşinate. La sfârşitul vremurilor, vom avea aceeaşi sumă de bani. Ni se promite altceva? Mi-am dat seama că ȋntr-o lume ca a noastră, românească, ȋn care nu ştim cum sunt străzile, blocurile, mările de beton, ne trebuie un scriitor care să le afirme simplu. O voce care să le ridice. Să le trăiască. Ne trebuie un cântec, nu cuvinte. Un suflet, nu idei. Dar nu sunt destul de departe şi nu mai sunt suflet demult, România literară nu poate fi văzută acum decât de un marţian, doar el ştie la ce să se uite. [fragment]
