Yab Yum – V – Hesychia

Ȋn Amsterdam se evită eye-contact, am mai ȋntâlnit numai ȋn New York această ȋnfrigurare de a fi cu tine ȋnsuţi, e o nerăbdare pe stradă, oamenii se grăbesc să ajungă ȋn ei, la loc. Când se deschide brusc, lumea, nu mai avem timpul ȋntreg de a ajunge cu privirea la celălalt, uneori alergăm continuu. Dar nu e singuratatea, e altceva, şi mai greu. Căci singurătatea e un sentiment social, se petrece ȋntre om şi fantomele celorlalţi. Când fantomele ȋţi aparţin, nu mai eşti singur, chiar dacă te grăbeşti, aproape că nu mai ai unde, dar fugi.

Singuratetea e o conservă, poţi trăi o mie de ani singur fără să ai nici o problemă solitară. Dacă l-am ȋnchide pe Marx un milion de ani ȋntr-o celulă, el ar gândi ȋn continuare psihologia maselor, ar fi ȋnchis de mase pentru apartenenţa la alte mase. Masa timpului. Singurătatea e imposibilă ȋn Amsterdam. Dar nu masele te sugrumă ci ipostazele eu-lui pe care oraşul ţi le creează, vieţile anterioare, dezgropate, toate, ȋn şiruri indiene, ȋndreptându-se toate spre un viitor improbabil.

Singurătea modernilor e puţinătatea propie, uimirea care urmează acestei constatări. Că ai pornit pe un drum care nu merită. Ȋn Amsterdam ai la fiecare minut cinci oameni de pe cinci continente care ȋţi spun ȋn şapte limbi povestea vieţii lor şi-a altor cinci. Nu e singurătatea cea care ne alungă unii de alţii, e pofta de a privi ȋnăuntru ca buchetul vinului, oamenii aici se beau şi se degustă ȋn aburul rece.

Ȋn sud trebuie să sfârteci burta unui cârciumar să mai poţi simţi plăcerea cu care personaje anodine amuţesc, indivizi rătăciţi prin dimineaţă privesc scufundaţi câte un colţ de grădină, ore ȋn şir. Kierkegaard spunea că oamenii au pescaj, ca navele, cât sunt de adânci ȋn ei ȋnşişi. Ȋn grădinile scufundate, sub nivelul mării, oamenii au doar ȋnălţimi, ȋmi ȋnchipui. [fragment]

volumul integral