Radu Botta – Broadcasting from Amsterdam

Primele mustăţi ȋngheţate ale lui Decembrie atârnă de crengi. Votăm comuniştii? iarna nu mai vine, doar Siberia se rostogoleşte la vale ȋngheţându-ne ceaiul ȋn căni. Critica societăţii de pe poziţiile alienării omului ca miză ideologică a succombat, nu societatea alienează omul ci omul e alienat de om sau omul este alienarea ȋnsăşi a societăţii sale, Marx ratează premisele şi intră la reanimare. Adorno, Habermas şi teoreticienii de stânga ȋn general abandonează ȋn mod programatic Revoluţia, dezideratele aberante ale schimbării societăţii potrivit unei ideologii, e rândul ideologiei să fie ajustată potrivit ireversibilităţii şi iraţionalităţii fenomenelor sociale, marxiştii nu se mai sperie decât unii pe alţii. Ruşii urmează Europa aşa cum a urmat-o toată istoria ei iar valorile individulualismului vor fi introduse ȋn Rusia de KGB, tot ei au pornit şi revoluţiile Estului convinşi fiind că utopia şi caznele proletare macină potenţialul economic şi cultural. Marxismul a fost ȋnsă doar un pretext – anonim – pentru ultima zvâcnire de sânge tatar din venele ruşilor. KGB-ul lucrează pentru noi, va converti Rusia la valorile europene, tăcerea va astupa ȋnsă semnul oricărei solidarităţi pentru că ruşii nu au nevoie de Europa, cum nici englezii n-au. Discursul european despre Rusia nu face decât să ȋncurajeze neoconservatorismul elitelor ruseşti care au trăit din izolarea, exploatarea şi exterminarea poporului rus ce are, el ȋnsuşi, o ȋndreptăţită aspiraţie europeană. Votând comuniştii afirmi o speranţă care s-a dovedit ameninţare – ȋi putem vota pentru că nu mai sunt comunişti, nu mai există! -, ȋntr-o societate care trăieşte din nebunia elogiului. Putem crede orice făcând orice altceva, ideile şi-au pierdut referentul istoric, oamenii şi ei au biografii lipsite de relevanţă, definiţiile au căpiat, votăm roşu.

Votăm comuniştii pentru că Dreapta a venit la putere fără suflu istoric, numai reacţie, instinct care s-a consumat cum se arde un chibrit (a treia oară va veni pregătită). Băsescu a fost o soluţie aşa cum Constantinescu a fost şi n-a mai fost aşa cum Constantinescu n-a mai fost: e doar voinţa Dreptei, fără discurs – o colecţie de gafe, fără oameni – nulităţi, şi fără putere, doar intrigi. Băsescu declară război mafiei tăcute, monolitice, cum numai ȋn ţările de analfabeţi prin America Latină mai ȋnfloresc, el reprezintă şi compromite ȋn acelaşi timp valorile unei lumi care se ridică din miasmul conservatorilor comunişti transformaţi ȋn reţele de oameni de afaceri ce fură din spatele perdelelor de fum, antrenaţi să producă pentru populaţie o realitate paralelă, ȋngenunchind presa ȋn totalitatea ei. Reculul ideologiilor devastează ȋncă o societate ahtiată, intoxicată de riturile puterii. Nu corupţia e ȋnsă problema României ci tocmai lipsa corupţiei, a determinărilor pe care oamenii le inspiră unii ȋn alţii, a judecăţilor de compromis, lucrurile s-au blocat, nu mai ajung la mijloc. Neo-comuniştii au reuşit să organizeze corupţia pentru că ei se ocupau de economie. Ei au câştigat puterea pentru că le-au plăcut banii pe când celor de Dreapta le-a plăcut politica – pentru care nu au avut organ -, invers de cum trebuia. Am ȋnceput prost iar ȋnceputul e complet liber, doar sfârşitul e determinat pe lumea asta, poate dincolo o fi altfel.

Băsescu pierde, flancat de televiziuni ostile, de o economie falimentară şi de lipsa de coerenţă managerială, vechile confuzii ale unei societăţi ce refuză să facă pasul ȋn normalitate se reactualizează brusc şi mulţimea de oportunişti se agaţă din disperare de rechinii roşii pentru o linişte iluzorie, Băsescu nu mai judecă, nu mai are timp – nu a fost niciodată omul judecăţilor, acţionează; re-acţionează. Dă un dos de palmă unui copil pentru că nu mai vede cine şi cum, camerele televiziunilor, apoi retractează. E un tonomat de adevăruri simple, clare, care nu mai duc nicăieri, referinţele s-au schimbat. Frica de comunişti numeşte simplu ceva care se complică şi se ramifică la infinit dar ȋn imaginarul popular e aceeaşi frică de legionari pe care comuniştii o arhitecturau baroc, aceeaşi fobie care are poate şi ea istoria ei, vine mereu cineva să ne ia gâtul. Băsescu numeşte tragedia lui Antonescu – câştigând un duşman pe viaţă dintr-un om pentru care va fi nevoit poate să ceară o alianţă politică – nu mai intuieşte semnificaţiile reacţiilor omeneşti din ceilalţi, Băsescu reacţionează total la orice provocare. A rămas o Marotă care nu mai negociază nimic, după ce ne-a ridicat dintre şacalii, hienele şi păduchii lui Iliescu. Pe marginea crizei actuale Iliescu invocă pentru a suta oară ignoranţa noastră şi consensul, Iliescu nu a retractat nimic, ne va aduce iar fericirea – ne invită la decenţă – iar acum ne propune un candidat. Cine sunt de fapt ăştia, cine au devenit, cine au fost, ce vor?!

Generalii care l-au convins pe Iliescu să aducă minerii, aceiaşi ȋmpătimiţi de poker cu fiole de sânge ȋi donează lui Băsescu dosarele controlului şi sabotării sociale, creează din ce ȋn ce mai evident ȋn jurul lui un rococo al intrigilor, sunt cei care l-au convins şi pe Bush să invadeze Irakul, teatrul discret al puterii macină victimele ȋntâmplătoare şi frica intră din nou ȋn oameni pe uşa speranţei. Păpuşarii nu l-au luat numai pe Geoană ȋn primire căci păpuşile sunt şi ele de toate felurile, cine le ştie pasiunea, teroarea, pariurile, şi fabricarea dosarelor, ȋnscenările, Hollywoodul Securist ȋşi măreşte Box-Office-ul şi rata de spânzuraţi de lampă. Ce poate face un biet marinar ȋn faţa spectrelor tăcute, cu feţele mate, vechi, corupte până ȋn măduva Iadului, care umblă tăcute pe aleile de la Cotroceni şi care conduc de fapt România, ce a crezut marinarul?! Că e Goya?! De acolo de unde e, preocupat de putere, jucându-se cu puterea, nu mai poate face nimic. Simţul măsurii, nu numai bunul simţ au lipsit, Băsescu a dus corabia ȋn stânci. Dacă el ar fi fost bun, ar fi fost deja bun, dacă ar fi fost rău, ar fi fost deja rău, Băsescu a ajuns printre ei un nimeni, un profesor, cum ȋl numesc, o jucărie exhibiţionistă printre iluzionişti la a treia generaţie. S-a lăsat să i se promită de către aceşti oameni orice şi asta ȋl va duce la groapa cu lei, cine tace când vorbeşte Băsescu? Capriciul din care e făcut preşedintele, puterea discreţionară şi speranţa noastră că el luptă ȋncă pentru noi ȋl va duce către o trădare ultimă unde nu va mai rămâne decât Caracterul lui, după toate drumurile ȋn cerc şi vorbele acre. Caracterul ȋnseamnă ceea ce văd oamenii simplii ȋn el, maidanezul. Totuşi ar fi primul om politic ȋn sensul curat al termenului, al convingerilor. Iar Gioană e pro-rus. Ne place Rusia pentru că Rusia are acum ceva de oferit dar Gioană are remuşcarea platoului continental câştigat de România la Haga contra fraţilor noştrii ucrainienii, de ce nu candidează ȋn Ucraina?!

Ce joc al puterii, ce tip de discurs şi câte clarificări istorice ȋţi trebuie să ȋnchei timpul purgatorial ȋn care e România aruncată, să nu mai recurgem spasmotic la oamenii şi semnele vechi, să nu mai revenim la locul crimei? De ce şi-a ţinut Iliescu promisiunile de a nu pedepsi călăii, securiştii, agenţii dublii care l-au pus ȋn frunte ca o poliţă de asigurare, atunci, cu Revoluţia, când am deschis cutia Pandorei? Cine l-a ȋmpins ȋn faţă pe el, care a fost umărul care l-a ȋmpins pe Ilie şi l-a blocat pe altul – şi de ce? De ce stătea Nikolski liniştit ȋn fotoliu debitând minciuni, asta să ȋl ȋntrebăm pe Ilie. Ȋţi mai aduci aminte de umărul ăla, Iliescu? Sau de 1976, când aduceai ȋn poieniţă mingiile de tenis pe care ştrengara Elena Savanta le arunca să le aduci tu râzând ca nişte mere, ȋn soare? De ce ai omorât-o?! Ne-au furat să nu facem chiar Revoluţia pe care o făceam iar vreme de douăzeci de ani le tot furăm revoluţia comuniştilor şi le-o dăm ȋnapoi, că nu ştim ce să facem cu ea.

Băsescu porneşte un conflict al serviciilor secrete pe teritoriul României care se va ȋncheia prin scoaterea din dispozitiv a KGB-ului din spatele lui Ilie şi a limbricilor, Cătălin Voicu & comp. Stricăm consemnul dat să scape toţi, să nu scotocim. Pe lângă crimele bizare au aşezat stupizenia postdecembristă, speranţele părinţilor şi bunicilor care ȋncă mai cred că Iliescu e cine spune el că e! “Un excroc perfect”, spunea Ţuţea. Aceşti oameni vin acum şi ne arată cum Băsescu a dat un croşeu unui copil! Ȋn timp ce tu râdeai ȋn poieniţă, Ilie, unde jucai cercurile cu Ceauşescu, comuniştii voştrii ȋi rupeau oasele ȋn bătăi lui Marcel Petrişor pentru că ȋmprumutase o carte. Sunt oameni care nu vor să audă, să ştie, care nu realizează ce s-a petrecut, e o sarcină aproape imposibilă dată metafizicienilor – care?! -, de a reconstitui granulaţia ignoranţei, tectonica refuzului, absurdul şi surzenia câtorva milioane de oameni transformaţi de comunişti definitiv ȋn vite, rateul etic total prin care victimele comunismului ȋncep o nouă viaţă la casa de nebuni, gulagul din afara lui. Băsescu a dat un dos de palmă dar tu, Ilie, de ce râdeai ȋn poieniţă?

Ne-au luat şi unghiile, ne-au luat şi banii, şi fabricile, şi mintea. Nu intră nimeni ȋn puşcărie pentru că s-a dat consemnul să scape toţi, altfel vor ucide preşedintele, guvernul şi mama preşedintelui şi mama guvernului, sau ne vor ucide pe toţi. Ar fi ezitat vreo clipă zecile de mii de indivizi care au făcut fapte penale, au torturat şi au omorât oameni, ar fi ezitat deci să ne ia gâtul la toti dacă ar fi venit un preşedinte care ar fi cerut judecarea lor? A răspuns Iliescu până acum de ce au murit cei care au murit la revoluţie, cum ȋndrăzneşte să mai vorbească dacă nu a lămurit cum a venit la putere, pentru cine? Iliescu are o faţă de om cum apare din ȋntuneric ȋn teatrul japonez, un flash de lumină şi o faţă de om iar ȋn jur beznă şi chipul ȋţi râde prietenos: “vin’ la tata!” – aşa cum are faţă de prost Geoană, care apare din ȋntuneric şi ȋn jur beznă şi “vin’ la tata!” – or fi ei proşti ca Geoană? Păpuşarii aleg păpuşa după descântece lungi. Teoria robotului social e miezul acestui joc, persoana care acţionează complet independent de identitatea lui publică, care foloseşte atributele lui ȋnnăscute pentru a infiltra şi sabota o comunitate, sunt agenţi care nu ȋşi fac o mască ci folosesc tocmai masca din ei, ceea ce sunt, ce inspiră, ce transmit ȋn mod natural, cyborgul biologic. După cum sunt oameni care pot fi controlaţi cum acţionezi o telecomandă, majoritatea dintre noi putem fi obligaţi să facem orice chiar fără să ştim semnificaţia acelor fapte şi fără măcar să intuim că ele fac parte dintr-o intrigă mai largă, ele par faptele noastre obişnuite de viaţă, simple accidente. Aşa poţi să pui şi un preşedinte la o ţară, jucându-te. Cum arată de fapt un excroc? Se ȋmbracă frumos şi se spală pe dinţi, pare un electronist cu ochelari out of time şi zâmbeşte porumbeilor prin parc. Unii dintre noi mai cred că excrocii arată ca excrocii pe când ei arată ca nişte bunici cumsecade. Trebuie să pricepem, să recunoaştem că noi nu vedem ȋn mod esenţial ceea ce se petrece sub ochii noştrii, că ideile, senzaţiile, culorile, mirosurile, oamenii, sunt toate nişte teatre ale iluziei sociale, nimic nu e cum vedem, empiriştii foloseau de fiecare dată exemplul creionului ȋn apă, cum el pare rupt, ei bine toate lucrurile sunt nişte creioane ȋn apă. Adevărul ȋnsuşi e o mască, şi minciuna e… Nici Hitler nu arăta ca Hitler până nu am aflat cine e Hitler, nici Iliescu nu arată, din nefericire, ca Iliescu, nici Geoană ca Geoană. Iar Revoluţia e poliţa lor de asigurare: Iliescu, banii falşi: Iliescu, liniştea călăilor, Iliescu, omul de taină, fiul risipitor al Ceauşescului, vorbeşte. Cui, de unde, de ce, pentru cine?! Ne spune ceva!

Şi iată, cei care i-au luat pământul bunicului, vin să ne mai ia o dată pământul. De ce-or mai veni, te ȋntrebi, de n-ar fi ţinuţi ȋn matca modelelor de autoritate şi discurs pe care câţiva boşorogi pe câte un butuc de nuc le deapănă ca nişte poveşti din taiga. Unde sunt bătrânii noştrii să-i spulbere pe stafilococii ăştia care ne umple de eczeme inima pe dinăuntru? Te mai ȋntrebi de ce nu seamănă cu nimic din ce a fost ȋnainte, dar ȋntotdeauna au fost, e valul migrator din sânul nostru, am rezistat de fiecare dată celor din afara noastră dar valul otrăvit din noi a lovit mai tare. Năpârcile astea l-au trădat şi pe Decebal, tot Ilie, Năstase, Vântul şi Voicu, ei au fost, doar ȋmbrăcaţi altfel, mai dezbrăcaţi. Dacă i-am dezbrăca şi i-am pune să fugă pe câmp, am şti că sunt ei. Ori poate ei au dreptate, mă ȋntreb, la limita acestor ȋntâmplări, poate de asta am şi rezistat, datorită lor! Datorită celor care ştiu să trădeze tot, să caute ȋn gunoaie, poate că noi românii suntem nişte şoareci. De data aceasta, aşa cum i-au obligat sovieticii pe legionari să sape un canal, ȋi vom pune noi pe comunişti să ȋnalţe Muntele de Pietate. E vremea să votăm din nou comuniştii. A venit iar vremea Prostului, vremea lui Geoană! Votaţi pentru România! Sunt cel puţin zece Românii şi numai doi candidaţi, de fapt unul, de fapt nici unul.

Băsescu nu poate afirma ȋnsă că Vântul şi Patriciu sunt corupţi pentru că Băsescu e preşedintele, corupt e procurorul care are ȋn sertar o lege după care poate fi Vântul condamnat şi nu-l condamnă sau guvernul preşedintelui care nu pregăteşte o astfel de lege – majoritatea legilor au ajuns ordonanţe. Preşedintele ȋnsumează corupţia şi meritele, are responsabilitate totală. E ceea ce face Vântul, Patriciu, Voiculescu, e denumirea spaţiului românesc, evident, cu subnotele republicane. Preşedintele nu poate acuza pe nimeni de corupţie, e un sofism. Vântul care nu a semnat nimic, infailibilul Vântul, uşor ca alizeul, cu mustaţa lui de castor. Dacă au putut să-l ȋnchidă pe Becali, puteau să-i ȋnsceneze ceva şi lui Vântul dar Vântul e poate ceva mai mult decât se aude căci banii au venit pentru PROtv din America – să se facă o televiziune occidentală pe timpul lui Ilie. De ce e Vântul de partea lui Geoană? Pentru că Vântul are şi el rufe murdare iar ȋn viaţă nu sunt sancţionaţi niciodată cei care fac infracţiuni ȋmpotriva Legii, sunt sancţionate numai infracţiunile ȋmpotriva Raţiunii. Băsescu a fost tras de mâneci ȋn micile plimbări de seară pe alei pentru ca el să nu ne dea călăii, să ni-l fi dat pe Iliescu bunăoară. “Băsescu e din ce ȋn ce mai singur şi mai hăituit”, spunea Cristoiu. Le e dor securiştilor să vină din nou de la joacă cu urme de sânge pe mâini… Sunt oameni care au transformat România ȋn peştişorul de aur, ăştia nu mor uşor, sunt vreo mie de Ilieşti acolo, nu unul, dacă nu zece mii. Care tac pentru că resentimentul lor e prea acut, pentru că au făcut prea multe, care ar fi trebuit executaţi şi care se acund acum de preşedinte şi ar prefera un preşedinte de care să nu se ascundă. Dacă nu se poate un Ilie, măcar un Băsescu mai amestecat, mai intrigant, mai nebun, mai rapace, mai la mâna lor.

De ce au americanii un negru preşedinte? Poate că nu mai contează cine ne conduce, ne conducem şi singuri, poate e indiferent ȋncotro mergem, numai să mergem, să nu alunecăm, de asta Geoană. Să funcţionăm cât de cât, funcţionarii să facă funcţiuni, vacile lapte, secretarele sex oral, Geoană Preşedinte! Fiecare să-şi facă datoria pentru că intrăm ȋn incapacitate de plată. Băsescu a ajuns Marota adevărului, soartei, cade, trăieşte ca un zid, mişcă din urechi dar a ajuns o Marionetă care joacă ȋn alt teatru decât circumstanţele economiei româneşti sau cele ale politicii externe o cer. Băsescu are doar sânge, voinţă, cu ochii lui de tătărete. A venit vremea să citim legi, să ne corupem la Brussel, să ȋnvăţăm dubla morală din care e Occidentul făcut, să câştigăm alianţe, nu să afirmăm principii. Iar Băsescu nu e bun, trimiteţi-le comuniştii. Ei ȋnvaţă repede, citesc rozându-şi unghiile, adună cu ochii cât nuca, ei sunt de fapt oamenii de dreapta care au greşit ghiveciul, floarea şi beciul. Ei ştiu valorea consensului ȋntr-o lume murdară, ei ştiu ce e complotul, nu intriga, Băsescule. Dacă cei de Dreapta sunt cinstiţi, se unesc spontan ca moleculele de hidrogen dar dacă sunt corupţi, se ceartă ca dracii; doar cei de Stânga ştiu să se unească la rele. Fascismul a fost un socialism ȋnainte de toate, tot ei au fost, dar fără Marx, cu semne tibetane. Acum e vremea când s-a pus de grătar, nu ne lăsaţi fără echipă! Trimiteţi-le comuniştii pe cap celor de la Brusel! Să rămână sideraţi.

Să le bem otrăvurile şi să ne vindecăm cu doctoriile lor, infiltraţi neocomuniştii, numai ei au rămas. Ei asta şi aşteaptă, să-i cumpere cineva. Comuniştii ȋl au pe Marx dar ăştia de Dreapta pe cine au? Morala de Dreapta e exponenţială faţă de morala de Stânga, ȋnsemnând că oamenii cinstiţi de Dreapta sunt mai cinstiţi decât oamenii cinstiţi de Stânga. Dar şi oamenii corupţi de Dreapta sunt mai corupţi decât cei de Stânga. Am ajuns la celălalt capăt – nici n-am mers mult -, unde murim cu dreptatea ȋn braţe. Votaţi prostănacul! Otrăvurile, licorile, balsamurile comuniste, de aici trebuie plecat să facem o nouă Dreaptă, e timpul să trecem ȋn barca Hidrei, să o mângâiem pe ceafă, acum o putem ȋmblânzi. Ciuma nu poate fi stârpită, trebuie să ştii că a lupta cu ei ȋnseamnă să trădezi tot – dar să trădezi primul, de la ȋnceput! -, câştigă cel care merge mai departe, pentru ceva mai bun, spun ei! Pentru un Om Abstract era pariul mai ieri, acum l-am schimbat pentru un capitalism abstract, pentru A Treia Cale, spusese Iliescu. Dacă am fi ştiut natura conflictului cu această specie abisală a prăbuşirii ȋn sine nu ar fi rămas din comunişti decât un ȋngheţ de Octombrie. Trebuie să ştii să nu te opui, să te laşi invadat, sărutând nevasta vecinului, să faci toate reducţiile necesare, să ai ministereasă la Turism. Să ştii să nu te ȋmpaci cu Dumnezeu până şi El e o revoltă neocomunistă a unui partide evreieşti care a pierdut atunci, cu revoluţia… Şi El, e tot Iliescu!

Omul cinstit nu este omul ideal iar onirismul European nu este o lume cinstită, poţi spune că cinste nu există, e numai o revoltă care prinde accente etice, o nevoie de aspirator prin sufragerie, lumină la geam, dar atât. Sunt oameni cinstiţi la ȋnceput, la mijloc şi la sfârşit dar cei de la ȋnceput nu au nici o valoare, să-ţi propui n-are sens. Cei de la sfârşit sunt inutili căci să constaţi e o hoţie, doar cei de la mijloc mai valorează ceva iar la mijloc nu mai e nimeni. Ȋn sfoara principiilor ne punem toţi la capete, nimeni nu merge pe ele, să-l vedem că traversează piaţa fără ezitări. Restul e junglă, lăsaţi panterele să umble noaptea, lupii să urle, planetele să-şi cânte nisipurile, daţi drumul la comunişti din nou pe străzi. Să-i vedem, de ce nu-i vede lumea? Lăsaţi să ne aducă din inima răului, de acolo de unde au coborât ȋn morminte, de unde ne-au tocat ca pe verze, secretul unei lumii ȋn care trăim deja şi pe care vrem să o facem din nou bună şi dreaptă, ȋmpotriva tuturor şi ȋmpotriva lor! Nu mai credeţi ȋn nici o veste, ȋn nici o promisiune, ȋn nimeni, votaţi prostănacu, el ne va aduce pe Dracul! Noi suntem acum fraţii lui, cumnaţii, iar la sfârşit noi ȋl judecăm pe Dumnezeu, nu El pe noi. Să ȋl ferim pe Dumnezeu de judecata Omului, când cade vreun nasture din hainele cam purtate ale lui Savonarola. Să nu-i pedepsim pe nemernici, să-i cumpărăm. Să nu mai ştie cine sunt şi la sfârşit să distilăm splina lor otrăvită. Să-i reeducăm. Căci altfel rămân şi aşteaptă cu sertarele pline de dosare, cu inima de chinuri şi cu gunoiul ȋnfundat cu organe de om, ȋl aşteaptă iar pe Ilie să dea un var pe pereţi, un vinarom.

Exemplu: lucrezi la o bancă, la ghişeu. Dacă vin peste tine cu pistoale şi cuţite, ce preferi, să fie hoţi de meserie sau incapabili? Hoţii ies cu banii ȋn linişte, ordonat, nici de uşi nu se ating, incapabilii ȋnsă te căsăpesc pe tarabă ca pe miei. Cine vrei să fie directorul? Tot hoţul pentru că el păstrează şi banca, dă şi salarii mari să nu furaţi din ce fură el, fură de la alţii să vă ȋmbogăţiţi ȋmpreună. Hoţii noştrii nu au ajuns la hoţii trainice dar din nefericire incapabilii noştrii (Circul Struţky: Boc, turism & comp) au ȋnceput să ȋnveţe hoţia. Un prieten ȋmi răspunde că Gioană tocmai că nu e hoţ ci incapabil, dar e chiar singurul, ȋn jur sunt numai hoţi, l-au ales tocmai pentru că miroase a prost, vezi ce hoţi sunt? Mă bucur dacă nu iese Geoană preşedinte dar asta nu mă ȋmpiedică să ȋncerc, să-l votez! Pentru că Băsescu a spus “păsărică” la o ziaristă şi a vrut să o urce pe masă. Ce o fi pe masa lui Geoană, mă ȋntreb. Câte au urcat ȋnsă comuniştii lui Iliescu pe masă să le controleze la trei luni dacă sunt gravide, când dăduse partidul ordin să facem patru copiii pe cap de familie? Iliescu, ia să te urcăm şi pe tine pe masă, să vedem câţi Geoană poţi să faci pe generaţie să lupte cu bastardul tău, Băsescu? Să vedem dacă mai eşti gravid, unde e Oprescu, de ce-aţi venit cu Geoană?

Băsescu a ştiut să spargă gaşca, acum nu mai fură toţi ȋn grup, se calcă pe bătături unii pe alţii iar el ne arată vinovaţii. Nu avem nevoie, să-i arunce ȋn Dunăre – unde vroia să-l arunce şi pe Dinescu, alt tâmpit (i-aţi văzut interviurile din ‘69?!). Cu toţii s-au aşteptat ca această luptă să ȋmbunătăţească sistemul dar mai degrabă a sabotat ceea ce putem numi identitatea instituţională. Imaginea luptei ȋmpotriva corupţiei este ȋn fond o corupţie echivalentă, egală, pentru că toţi fură ȋn continuare, la baza piramidei poate nu dar ce folos, dacă sus e petrecere. Iar Băsescu a spart gaşca ȋn toate sensurile, el a spart toate găştile! Ritmul apropierii de Europa e o altă temă de dezbatere, că Geoană ar ȋncetini disponibilităţile occidentalilor. Nu ne ȋndreptăm niciunde, ȋn nici un ritm; iar dacă ne-am ȋndrepta, să ştim că Europa e mult mai rea, mai atroce şi mai coruptă decât Geoană şi hoţii lui de pepeni. Ȋn mod profund, Europa se ȋndreaptă către noi, nu noi către ea. Ni se aduc aminte mormintele celor omorâţi de comunişti. Că i-ar fi omorât oamenii lui Geoană. Evident că sunt tot ăia – iar Băsescu a fost printre ei, ȋn primele rânduri, la lojă.

Promisiunile şi acuzaţiile care se pun ȋn circulaţie jalonează o speranţă care ea ȋnsăşi ţine mereu de altceva, de altcineva – speranţa e un termen mediu ȋntre o durere şi alta iar la sfârşit nu ne aşteaptă nimeni, eşti călău sau victimă şi nu eşti tu acela care alegi, dar poţi să ȋngrijeşti să nu ai vocaţie de victimă, să nu ai talent, să nu ai note bune, să nu treci clasa. Europa prin emisiile ei de carbon distruge planeta, condamnă popoarele Africii la secetă şi foamete, are nevoie de petrolul arabilor şi ȋi abandonează unei politici neocolonialiste, vorbeşte prostii despre o Rusie de care nu are habar şi duce o politică fascistă ȋmpotriva propiilor cetăţeni, a unor libertăţi care ȋşi pierd retoricile. Ȋn Brussel nu e condamnat nimeni pentru corupţie, pentru trafic de organe, pentru o cafea pe covor, Europa e un consemn aşa cum Iliescu a fost, să scape toţi, să facem ce vrem, să visăm la o lume mai bună şi să ne ducem la vale. Dar oamenii ȋn vest au deprins cinismul speranţei, al oricărei speranţe, nu mai visează fără să numere. Iar candidaţii vin cu programe detaliate. Vrem să fim ȋn Europa de partea unei lumi care se polarizează şi corupe infinit şi am mai vrea să fim cu Băsescu pentru a face din asta o lume dreaptă. Dacă eşti ȋnsă cu Dracul, eşti cu Dracul, tre’ să te-nbraci. Dacă am vrea o lume aşa cum visăm să fie Europa, am adera necondiţionat la procesul mai larg de globalizare dar cine să aibe respiraţia asta, noi facem ceva mai rău şi mai bun decât avem acum, nu e timp să visăm. De aceea trimiteţi-le comuniştii.

Timişoara ȋi huiduie pe Geoană şi pe comuniştii lui dar uită că salariile şi pensiile nu s-au mărit pe o creştere economică reală şi centura Timişoarei tot un ȋmprumut e, adică şoseaua Timişoarei e de fapt o gaură! ȋn şoseaua României pe drumul spre Europa, (cu cântec), cu cântec ȋnainte marş! Băsescu hoţul strigă “Hoţii!”. Şi la Timişoara se mai strigă: “Păcat de sângele vărsat!” De ce? Pentru că ar fi ȋntradevăr păcat? Sau pentru că cei care strigă astfel au pierdut şansa pe care a adus-o cu ea revoluţia, de a trăi ȋntr-o lume neo-comunistă, post-comunistă şi de a găsi valorile etern umane, de a face ȋmpotriva acestei noi ordini altceva, a face e mai mult decât a considera, gândi, lua atitudine. E mai complicat, sunt copii care gândesc mai serios ca oamenii maturi dar de făcut nu pot face nimic. Să te lupţi pentru valorile tale indiferent de cine e lângă tine şi indiferent de cine ȋţi stă ȋmpotrivă. A mai fost o şansă, şansa puterii, nostalgicilor, daţilor la o parte, pentru lovitura de stat căci ei au ştiut ce vine, nu cei de dreapta, care au numai prostii ȋn cap – sau nostalgii şi mai vechi, ȋn comă de gradul şapte. Revoluţia a fost pentru toţi chiar şi ei comunişti, călăi, Cornel Burtică. A fost simplu libertate, nu o schimbare de regim de la comunism la capitalism. Cei care nu au găsit nimic, care au fost furaţi au strigat acum “Păcat de sângele vărsat!”. Dacă preşedintele nu poate acuza pe nimeni de corupţie, un sofism e şi acesta că ar fi păcat de sângele vărsat, şansa e acolo ȋncă, doar baricada s-a surpat.

Nu vezi, ȋmi spune cineva, feţele posomorâte ale românilor, cum poţi să votezi iar cu mafia, ai uitat? Feţele românilor e o poveste mai lungă dar de uitat a venit vremea ca ei să uite. Se lichidează Stânga prin preluarea elanului de Dreapta din ea. Morihei Ueshiba, tatăl spiritual al artei de război Aikido, spunea: “Dacă un duşman se ȋndreaptă spre tine să te lovească, fă un pas la o parte şi prinde-l repede.” Noi am ȋncercat lovitura frontală cu ei şi Băse Chiorul a murit ȋn scena “să ne fie economia uşoară”. Fiecare adversar trebuie abordat printr-o altă tehnică, poate că trebuie să ne mărităm cu ei. Anticorpii sociali au ȋnceput să funcţioneze dar partida nu a fost câştigată, izolarea nu e o soluţie, dacă sunt ţinuţi astfel comuniştii se generează unii pe alţii, au mai crescut acum o generaţie de papagali şi de tenebre care doar la un lucru sunt buni, să fie ȋmpreună şi să fure, să acopere ce au furat cu vorbe frumoase şi să vorbească de rău pe cine le-a făcut un bine, sunt bolnavi… şi ȋn acest ritm ei vor reprezenta peste ȋncă douăzeci de ani nucleul tare căci ei acţionează ca un deus ex machina, ceva supranatural şi idiot care duce povestea ȋnainte, când se-nfundă. Comuniştii au ȋnceput să pună brăduţi, nu mai taie lemne. De aceea trebuie spart cuibul lor, infiltraţi. Luaţi-le respiraţia, votaţi cu ei, nu-i mai lăsaţi să vorbească, scrieţi-le discursurile, luaţi-le nevestele! Piraţii să atace transporturile de sclavi ale neo-comuniştilor care ne duc acum pe toţi pe lună. Dar cel mai important, ȋnvătaţi-l pe Băsescu urgent economie.

Libertăţile nu sunt cele care ţin de judecăţile profunde despre umanitatea din noi ci ele, libertăţile, de la expresia liberă până la organizarea alternativelor noastre de viaţă, sunt Tehnologie. Şi prin urmare sunt supuse trendurilor tehnologice, trecerea de la Teroare la Tehnologie a fost interesant lansată de Herbert Marcuse ȋncă din 1968, ȋn volumul său “Omul unidimensional” (o carte excelentă despre un subiect care nu mai există scrisă de un marxist care a lucrat pentru CIA, pe nişte premize false). Ei bine, opţiunea pentru Băsescu face parte din prelungirea opţiunilor noastre profunde ȋn lumea multidimensională a Tehnologiei (pentru Marcuse – unidimensională), ȋnseamnă ȋn fond eliberarea, revoluţia ȋn regim intim. Eliminarea frustraţiei, momentul terapeutic. Fără vreun salt economic, câţiva haiduci şi câteva vagaboante. Ne-am imaginat cu toţii altfel această răsturnare şi ea este realizată ȋnsă ȋn plan virtual, mutaţia ca atare a fost doar mimată, ȋn termeni concreţi asta ȋnseamnă un lucru: Băsescu e singur. Dintr-o mie de motive.

El va rămâne cel care a reformulat tipologia omului politic ȋn spiritul boemiei – era nevoie căci de la Dej ȋncoace numai oameni decenţi am avut, o decenţă gratuită, a la Mao – şi a reformulat tipul de autoritate al preşedintelui pe care ȋl continuase Iliescu ȋn tradiţia complotului şi tăcerii prin Foile de Propagandă ȋn care se enunţa poziţia oficială a partidului şi guvernului “din care nu iese nimeni”, cum declarase la un grătar Miron Mitrea lui Vavila că face Iliescu, iar acesta mi s-a destăinuit mie, un preşedinte deci care trage din umbră sforile consensului şi stupizeniei de cele mai multe ori. Să fi prost la scară naţională ȋnseamnă să organizezi tot, altfel nu reuşeşti. Băsescu ȋnsă e un preşedinte-tribun, care iese ȋn senat şi ȋşi spune păsul, jucător spune el, foarte frumos, Iliescu e supărat pe această sintagmă, de ce? Jocul e un lucru mai adânc, domnule Iliescu, ȋntrebaţi-l pe Huizinga. Ȋn acest sens şi doar ȋn acest sens, dacă Băsescu nu e un intelectual, şi nu e, el are allura unui intelectual, chiar animal, uneori vulgar, dar aşa sunt intelectualii care au convingeri. Ȋn plus, intelectualii de formaţie au fost dezastre mai definitive ȋn raport cu convingerile lor, Iorga bunăoară, ce ȋl ajuta? Rangul intelectual, din nefericire, nu e dat de cultura pe care o ai sau n-o ai.

Ar trebui păstrată această inovaţie politică dar ăsta e gustul meu şi pe mine mă binedispune chiar şi Becali, deci n-ar fi o regulă. E de fapt frumos. Băsescu măgarul curvarul e un boem care a spart Cotrocenii, – până şi corupţia lui e răvăşită, incoerentă? Evident că are copiii idioţi, cine n-are? Problema e că nu ne putem regrupa ȋn această atitudine prin care am realizat schimbarea de atmosferă – ȋn sensul bun, ȋn sensul rău, ȋn toate sensurile -, nu din cauza lipsei talentelor, a vocaţiilor publice, ci pentru că ele, dintr-o capcană a istoriei, se continuă la stânga spectrului politic, nu se lasă reformate de un singur om. Ele, forţele care pot prefigura noua ordine, nu au trecut de partea lui Băsescu, din laşitatea intelectualilor susţin unii dar intelectualii l-au urmat cu stegurile rupte şi au fugit cu dinţii rupţi – a mai rămas cineva? -, Băsescu ȋnsă a trădat mersul norilor, tehnologia socială. Care ȋn România nu e ȋn posesia intelectualilor, ȋn sensul profesorilor de greacă sau istorie – deci poziţia lor e inutilă, această răpire din Serai a tehnologiei sociale s-a ȋntâmplat la ȋnceputul comunismului ȋn România şi continuă, reparaţia va veni numai printr-o lichidare a Stângii, prin ȋnghiţirea ei. Prin preluarea mercenarilor care conduc România. Printr-un moment monarhic, chiar şi fără rege, numai caii…

Ponderile publice şi publicitare se menţin ironic datorită cadastrului rapace, scurt ȋn care se ţese broderia mic burgheză a unor oameni care nu au nici o perspectivă istorică de altfel, a unor rătăciţi. România e o ţară care rătăceşte nu pentru că intelectualii nu au reuşit să aducă schimbarea ci pentru că schimbarea ar fi adus prea multe şi ar fi ȋnsemnat sfârşitul pentru poate zece la sută din populaţie şi ar fi adus ruşinea pentru toţi – pentru revoluţia asta nu eram pregătiţi. Suntem ȋnsă pregătiţi pentru ȋncă un pripon ȋn ceafă, Geoană Jolly Joker. Ei bine răsturnarea va profita de o tehnologie similară a ceea ce s-a petrecut ȋn urmă cu cincizeci-şaizeci de ani. Ȋn acel moment, Stânga a ȋnghiţit Dreapta, s-a născut Omul cu Două Mâini Stângi. La sfârşitul proceselor pe care le ȋncepem, se va naşte Omul cu Două Mâini Drepte, cum e la englezi. Alternativa ȋnsă e aruncată pe nişte nisipuri mişcătoare, putem astfel identifica prima ereditate importantă de dreapta, postdecembristă, este tonalitatea apăsată, frazele sparte, calculul tuturor posibilităţilor, aura de luciditate şi realism, mai ales documentarea cu cifre din discursul lui Băsescu, anume tipologia pe care el a ȋmprumutat-o de la Stolojan. Singurul om pentru care a vărsat o lacrimă – nu vi se pare cu totul şi cu totul suspect ȋn regim psihanalitic această lacrimă. Lacrimi?!

Ei bine, orgasme, săruturi, limbi, lacrimi, da, politică, iubire, clitoris, Dumnezeu. Tatăl lui Băsescu este Stolojan şi arhetipal – tot astfel -, el are un conflict fără ieşire cu poziţia de prim ministru – din care a ieşit Stolojan pe uliţa sufletului -, cum au restul de oameni veseli complexul Oedip sau Electra. Uneori, când vorbeşte Băsescu, dacă ȋnchizi ochii ȋl auzi pe Stolojan. Datorită tipului politic, de adevăr, de scremut pe care l-a ȋmprumutat de la Stolojan, Băsescu a căpătat complexul “Primul Ministru” – ȋn acest transfer de identitate s-a hotărât soarta economiei româneşti! Ȋn această ecuaţie am pierdut noi, restul era minunat. Băsescu nu poate avea o relaţie normală cu nici un prim ministru, el are o relaţie am putea-o numi libidinală. Nu trebuie uitat că Stolojan a fost la Bălăceanca pentru ceea ce se numeşte, poate, ȋn termeni populari, o patologie a voinţei – pentru care a făcut şi Hepatită A? B? C? – pentru că voinţa ca şi facultate a sufletului ignoră ȋn mod fundamental resursele – fizice sau economice. Ȋn orice caz, hepatita asta o avem şi noi acum, de hepatita lui Stolojan s-a contaminat economia României – care a fost bolnavă cincizeci de ani de hemoroizii lui Ceaşcă. Ei bine, pradă aceluiaşi exerciţiu susţinut, discurs stolojanian cu tine ȋnsuţi şi cu ceilalţi, Băsescu a ajuns ştrengar – pe câmpii, – a orbit chiorul -, căci voinţa e creatoare, asta e o altă problemă a voinţei, are un deficit sub nivelul critic de capacităţi descriptive. Băsescu nu mai e un om lucid, aşa cum crede populaţia – care mai crede -, ci e nebun şi orb, ȋntors ȋmpotriva comuniştilor – foarte bine -, şi la urma urmei, ȋmpotriva lui ȋnsuşi – foarte rău. Mergem cu orbul ȋnainte cât o să ne ducă hepatita dar să nu dăm ȋn ciroză…

Băsescu a avut luciditatea de a rupe ereditatea Ceauşescu- Iliescu-Năstase – iar Geoană e un atac la persoana Geoană şi atât, arţagul lui Ilie concretizat ȋn invectiva notorie “prostănac” arată ȋn ordine psihalatică un refuz: nu e copilul meu, ȋl dezmoştenesc. Imaginea lui Iliescu este imaginea miliardarilor comunismului, adică zâmbitor, afabil, preacurat, sărac, cinstit, om de ȋncredere, simplu, este de fapt Ceauşescu – când vorbeşte are aceeaşi energie, acelaşi orgasm al adevărului cum avea Ceauşescu, vorbeşte din prostată, pe când Băsescu vorbeşte din piept. E şi o altă anatomie a puterii aici. Ilie crocodilul din mijlocul unei bălţi de sânge care te priveşte ȋn ochi şi ȋţi recită din psalmi ȋncredinţarea că tu vei scăpa, dacă repeţi cuvintele lui, nu te vor aresta noaptea. Ilie a pornit de la ȋnţelegerea că modelele de putere ale Estului sunt echivalente cu cele ale Vestului, chiar dacă ele au o altă direcţie şi sunt diferite ca substanţă. Ȋn România ȋnsă lucrurile sunt ȋmpinse către limita lor de rezistenţă, acelaşi călău atavic te aşteaptă acum printr-un individ care nu ştie secretele, nu l-a citit măcar pe Solzhenitsyn, nu s-a ȋntâlnit cu Pacepa, nu s-a jucat – iată că şi Iliescu e jucător – cercuri cu Ceauşeştii, nu pricepe bancurile lui Cornel Burtică. Tristeţea lui Iliescu poate fi comparată cu a unui maestru tibetan ce desenează mantre pe care nu le poate citi nimeni şi care va afla la sfârşitul vieţii că motivul pentru care ele nu pot fi citite e daltonismul său, particularitate pentru care toţi l-au lăudat prima jumătate a vieţii pentru a-l acuza cealaltă jumătate.

Geoană nu ştie cine e Ilie şi Ilie nu ştie cine e Geoană, iată ȋn ce aporie arhetipală se află balta lor, cu broaştele bete de veselie şi de foame, stânga românească, oamenii nimănui. Geoană ar fi tranziţia de la tătuci la sprinţari, aceştia din urmă vor ȋncerca – peste ani lumină – să prindă dezideratele sociale pe tipurile de acumulare capitaliste care se vor forma fără ameniţarea vreunui terorism de stânga şi fără o speranţă de stânga, ȋnsoţind paşnic bancherii. Geoană se aşteaptă pe sine ȋn ordinea firii lui, ȋn termeni populari un Antihrist – căci se aşteaptă de pe banca vinovaţilor -, o simplă căpuşă ȋn stare de nimfă căreia fără să i se formeze tendoanele şi pumnii l-au scos aşa pe astfalt, păpuşarii disperaţi. Se speriaseră că rămân doar ei şi păpuşile nu se mai mişcă ȋn sfori, s-au spânzurat de ele, adică au votat cu Geoană. Tristeţile acestor păpuşari sunt asemănătoare unor călăi care au tăiat cu un coif negru pe ochi capetele prima jumătate a vieţii şi care vor trebui cealaltă jumătate a vieţii să taie capetele fără coif. E mai greu să ȋnfrunţi propiul tău chip când ucizi decât chiar pe cel al victimei. Iar securismul lui Băsescu – la vedere – nu este decât o parte a circului ȋn care Băsescu ȋi bate cu armele lor, le zice: “fabric probe să zâmbim ȋmpreună” – adică a ridicat mânuşa. Diferenţa nu e de metode, e de miză. S-ar putea ca Băsescu să fie orb dar să fie orb de ura noastră.

Rüdolf Höss, călăul prin excelenţă, comandant la Auschwitz, a scris o carte ȋnainte de a fi spânzurat. El declară ca nu a omorât şi nu a lovit personal pe nimeni (That’s the way we doin’!). Regretă că nu a luat otravă ȋmpreună cu familia ȋnainte de a fi arestaţi pentru că ar fi preferat să dispară cu lumea căreia ȋi aparţine, Hitlerworld. O nouă ordine a retezat ca o glaciaţie etică la sfârşitul războiului resorturile tuturor judecăţilor şi a răsturnat valorile, această nouă ordine a cerut şi ȋmplinit condamnarea călăilor, a celor mai excentrici dintre ei, nu a tuturora, a fost o condamnare a excentricităţii crimei, nu a crimei propiu-zise. Cu Revoluţiile Estului şi la noi ȋn particular nu a fost judecat mai nimeni pentru că noi nu am instituit o nouă ordine. Nu am rectificat nimic: oameni, situaţii, evenimente, ierarhii, doar ciucuri noi au fost agăţaţi ȋn arhitectura unor tăceri şi trădări seculare. Pentru că ȋn matricea timpului schimbarea din ’89 nu s-a adresat călăilor ci esenţial moştenitorilor acestora: Ceauşescu, Iliescu, Geoană. După ce Europa şi-a ȋnchis abatoarele şi morile de oase au stat, lupta a fost continuată de epigoni, indivizi care nu au apucat să creadă ȋn promisiunile destul de abstracte ȋn fond, ininteligibile ale ideologiei sau care nu ar fi avut curajul şi nebunia veridicităţii acestora – ei au fost simpli sabotori sau criminali, ori s-au ȋncurcat ȋn intrigile istoriei din pur oportunism. Oamenii pot crede orice dacă le dai locul geometric al acelei credinţe. Ceauşescu e la fel de puţin roşu ca şi Iliescu, Geoană, iar Marx e la fel de departe de fiecare dintre ei, aşa cum, altfel, Marx e departe şi de el ȋnsuşi, dar asta e o altă discuţie. Această ultimă afirmaţie trebuie ȋnţeleasă prin cele două contradicţii de bază ale marxismului: ȋn loc de a anula, desfiinţa propietatea, el radicalizează raporturile de propietate şi ȋn loc de a conferi autoritate şi coerenţă comunităţii, el potenţează ireversibil individul prin raporturile de putere pe care le instituie ȋn societate, este ȋn fond idolatrie de cea mai ieftină speţă: fără idoli, cu oameni.

Deasemenea referinţa grupului Ceauşescu (prin garanţia puterii pipărată cu ironii dizidente) – Geoană (printr-o amintire neclară, atavism) la Rusia din contextul arhitecturii politice căreia ȋi aparţin este trădare naţională ȋn sensul ȋn care garanţia puterii discreţionare, crimale, comuniste la noi au fost sovieticii iar temeiul, timiditatea lui Geoană tot Rusia este, acolo unde ar fi trebuit să stea “istoria românilor”. Temeiul puterii lor e ȋn afara graniţelor pentru că ruşii i-au pus ȋn capul nostru. Mai simplu spus, dacă ne-am răsti la ei ȋntr-un război civil de şase zile, ei ar fugi ȋn Rusia, nu la Paris! Rusia nu a ȋncetat niciodată să acorde astfel de garanţii forţelor politice pro-ruseşti din ţările satelit (mai degrabă meteorit) din jurul lor, aşa cum nouă ni s-a arătat pe timpul mineriadelor – când tata era ȋn partidul de guvernare, cu socialist-democraţii – locul pe unde am fi putut sări gardul ȋn Ambasada Rusiei. (mai aveam o soluţie, la suedezi, şi ei ne-ar fi primit).

Valul epigonal de după Stalin s-au specializat nu ȋn crimele ideii ci ȋn ideea crimei, au capitalizat raportul de putere de după război, miezul lor nu este ideea, nu au un centru de gândire, nu au un argument, sunt simplii artizani ai puterii deşi ei sunt la fel de periculoşi, crima lor e la fel de durabilă, chiar dacă sânge nu se vede, este aceeaşi crimă, ȋn fond. Victimele lor sunt aşa cum vezi pe străzile României, oameni care plâng fără să ştiu că plâng. Codurile solidarităţii noilor dihănii sociale vor trebui ȋn amănunt studiate, cu atât mai mult cu cât ȋmpărtăşesc, contaminează, absorb şi camuflează indivizi şi idei care ar fi avut altfel o altă ȋnscriere şi un alt soroc. Pentru ca aceşti călăi de mâna a doua să migreze, să se ocupe de altceva – să treacă de la pasiunea de a distruge fotografiile vechi la colecţionatul de fotografii, timbre, trebuie ca puterea (vinovată) din care se trag, să dispară. Asta ȋnseamnă lichidarea Stângii iar primul interes ȋn această afacere ȋl are Stânga ȋnsăşi. De aceea avem nevoie de o nouă ordine, poate ar fi fost nevoie de un război, nu de o revoluţie, am mâncat numai desertul. Dar nu-i târziu nici acum, căci aşa cum ei au ȋnvătat să omoare fără sânge, şi noi vom ȋnvăţa să le luăm răsuflarea cu zâmbetul. Nu-i aşa? tot repeta Brucan, ca un tic verbal. Nu-i aşa?

Ȋntâi au fost călăii veritabli care au crezut ȋn crimele lor – oameni care au murit din nevoia ca alţi oameni să moară -, cel de al doilea val nu au mai crezut nici ȋn minciunile propii – oameni care au trăit ȋmpotriva oricărei idei -, s-ar putea, tot de aceea, ca aceştia din urmă să nu poată confesa. Ce să spui dacă nu ştii ce să crezi, dacă nu crezi nimic? ce să ispăşeşti, la urma urmei? Ei se continuă unii pe alţii pentru că au primit şi ȋnţeles misiunea de a ascunde crimele Stângii fluturând disperat fundalul din ce ȋn ce mai şters al echilibrului şi echităţii sociale, simple patimi religioase şi nu resorturi social-politice. Proba cea mai la ȋndemână este că cei ce se alătură acestui deziderat de echitate şi echilibru nu ajung să profileze societatea civilă ci sunt prinşi ca nişte muşte ȋn cultul pe care socialistu’/ Geoană de serviciu ȋl instituie ca pe un altar al dreptăţii, – cu scripturile arse – iar ȋn faţă socialiştii au mereu fotografia, statuia, balconul, ce au la ȋndemână – numai cărţi nu. Ei bine naziştii şi-au făcut confesiunile şi au scos limbile la noi ȋn ştreang dar nici un comunist nu a scos limba, se ţin ȋncă şi se continuă şi promulgă unii pe alţii predând ştafeta vinovăţiei pentru sângele milioanelor de români, ruşi, unguri, polonezi, ucrainieni, iugoslavi. Aşteptăm o declaraţie, o proclamaţie pentru ţară, statul român a realizat prin Băsescu abia acest lucru, de voie de nevoie. Lipseşte o declaraţie radicală, pozitivă, detaliată, deschizătoare a divorţului de o idee, de un ideal criminal, trebuie să recunoaştem ȋnsă că e din ce ȋn ce mai uşor de distins ȋntre cei care flutură idei, ca Geoană, şi cei care reprezeintă acea idee, căci echilibrul şi echitatea socială se reprezintă, (nu se declamă) prin acţiuni ȋn sociatea civilă, printr-o activă implicare ȋn proiectele de legi, printr-o sistematică monitorizare a inegalităţii şi dezastrului social, prin munca la câmp. Geoană nu a făcut asta, el flutură. Fluturi am mai văzut, cu cap de mort.

Prietenul meu din Moldova Nouă ce are o casă undeva pe un ostrov ȋn delta Rinului ȋmi mai spune că ȋn tinereţe a mestecat propaganda comunistă cum mesteci ţigările acelea de gumă, le mai ţineţi minte. El crede ȋn Băsescu şi ne pune să votăm cu el chiar dacă ar trebui să mâncăm la capătul recesiunii pisicile şi câinii prin parcuri, e adevărat, nu ştiu dacă va trebui să ȋl votăm şi dacă vom ajunge să ne mâncăm unul pe altul. Pentru parvenitismul unei calfe de cizmar traumatizate am ajuns ȋn epoca de aur, pentru ironia unor adevăruri durute vom ajunge ȋn epoca de piatră cu Băsescu şi Boc, epocali cum suntem, economie nu ştie nici unul. Guma de mestecat ar fi trebuit să-l facă imun la propagandă pe amicul meu din deltă căci am ajuns ȋn comunism fugind de teoriile şi propaganda feudalismului şi fascismului, dar am fugit că am sărit toate gardurile. Apropos de garduri, aţi văzut mâinile furci ale lui Geoană declarând deasupra mulţimii ȋn fulare roşii: vreau să-i strâng pe toţi românii ȋmpreună? Ar fi trebuit strigat: unde?!

Sigur că pe de altă parte ȋn centrul societăţii avem nevoie de o mişcare de eliberare a omului ȋn sensul profund, ȋn toate sensurile, eliberare până şi de constrângerile şi tehnologia socială, este adevăratul umanism – ȋn fond o durere neşcolită, căci şi durerile au şcolile lor – care a reformat ȋn stadii societatea românească, valul politic pe care a ajuns Băsescu preşedinte. Ar urma ca acest umanism să poată dispune de tehnologia socială, să preia cheile fabricii. Băsescu e ȋn fond exponentul unei direcţii mai simple, mai pure de eliberare, un fel de popă, aş fi spus, dacă nu ar fi şi beţiv, un fel de popă beţiv care a tras cu puşca ȋn ciori şi ȋn porumbelul păcii. S-a apucat să rescrie şi scripturile, un eretic… Ȋn România nu numai sistemul minte, manipulează, generalii de securitate, ziariştii – dar ȋnsăşi sistemul de referinţă induce greşeli de optică, ȋmpotriva acestora trebuie luptat, câştigăm de fiecare dată bătălia care nu contează, speranţa minte prima! Războiul e peste deal şi pe steag scrie “un’ vă duceţi?!”. Iar ei – şi asta o eroare interesantă, nu sunt ceea ce credem noi că sunt, nu sunt nici măcar ceea ce cred ei că sunt. S-ar putea, că ei nu sunt. M-aş şi mira să fie. Votaţi Geoană! Jos Comunismul!

Iliescu şi Ceauşescu la jocul cercurilor şi Iliescu ȋi aduce mingiile Elenei!