Seară Chucurucu

Chucurucu Vernissage

“Want ik heb lust gekregen voor een poosje bij u den sophist te spelen”…

                                                                                                   Erasmus, Lauda Nebuniei

Spre Rotterdam mesaje unei sucevene: “Leiden”, “Abcoude”, “Woerden”, din Gouda ea nimereşte alt tren, plouă nu plouă, aleg vinul după titlu, The Blind River, flori din găleţile pe care mi le arată un poliţist cuminte iar domnişoara J. cu păr de lână, scundă, şi cu două linii arcuite şi subţiri ca nişte arabescuri de peniţă ce ȋi despică complet obrajii după fiecare cuvânt, ȋntr-un zâmbet, se ȋnvârte să căutăm un taxi pentru că nu are cartelă, taxi arab cu ochi mari de mesteacăn, albi, zâmbeşte cenuşiu, găsim singura maşină sub floarea stilizată, gigantică, a lui Naum Gabo, de lângă Bijenkorf – politicos! (arabii când văd flori se-mbată) –, mestecă ȋn Tom Tom vreo zece minute cu motorul aprins după strada lu’ Zoe lângă Erasmusbrug, unde locuisem la etajul 29, ȋn Hoge Heren cele două blocuri negre, şi unde zăceam stupefiat ȋn fotoliu lungi dupăamieze urmărind furtunile venind din Islanda sau când era senin marea, geamurile duduiau ca tractoarele, peste Maas de această dată unde sunt atelierele de artişti ce ocupă treptat halele industriilor ce fug toate ȋn China, iar seara spionam ferestre, am ajuns Chucurucu, mă ridic din taxy ȋmprăştiind din buzunare monezi şi-i las arabului cu ochii de mesteacăn să culeagă. Pe unde şi când voi ajunge de aici ȋnapoi, unde o fi Zoe! Susţinut şi aprig burlesc Est-West dialog dintre români şi olandezi, Zoe Daniela Cochia şi Jan Maarten Leupen, ȋn şpagat conversaţional din secunda ȋn care am intrat pe uşă. Cronjestraat, mă duc ȋntins la boxa de biciclete blocată de o canapea pe verticală după care o aud pe Zoe de sus, petrecerea ȋncepuse, Jan şi Thijs Gloger plănuiau elicopetere pline de confetti, urşi şi lupi ȋn culisele pânzelor şi peliculei, Jan e un olandez ȋnalt fremătând de nerăbdare să apuce vopsele, cuburi, stafii, sapă ca un motor turat la maxim şi pe masă sunt deja berile pe tabla de şah, şi fum şi şezătoare cu scaune adânci. Care, ce, cine, bine ne-am găsit, nu trebuia să exagerez cu florile. Stai jos.

"Tell me more, you know better", Zoe Cochia

Thijs e un olandez blond, cu tenul acela transparent, firav, obraznic şi inspirat cum sunt cei care spun lucruri pe care nu le ȋnţelege nimeni – şi de ce nu – vrea să facă un film ȋn film despre industria porno, despre Est ȋn Vest când Vest ȋn Est – dar fără sex sau poate cu -, adică ce se petrece când nu se filmează. Ce? I-am spus de Boris (Baruch) Abramov, evreu bulgar cu studio de comedii erotice ȋn Amsterdam West, poate ultimul şi primul, amicul meu care a traversat cu un fel de titimobil ca o femeie crăcănată sub formă de maşină ȋntreagă America şi a filmat şi se iubea cu o stripteusse, Bulgary, căci s-au cam mutat la Budapesta studiourile şi Berlin şi că nimic nu se petrece. Sexul banal, că nu mai ştim să ne tragem ȋnapoi din povestea lui care nu spune ceva anume, sexul e o iluzie ȋn noi asexuaţi, mai banal decât mâncarea, mai penibil, dar nu am reuşit să termin/ȋncep ideea că Jan din colţul gurii – ştiu dar nu toţi ştiu şi filmul ar fi pentru ei, Jan are dreptate, l-am lovit pe Thijs – şi visele lui despre industrie -, am adăugat repede că portretele ar fi un pretext suficient. Oameni disperaţi care fac sex. Şi Jan face portrete dar nu numai, e cel mai pozitiv, fremătător-magnetic om şi e absurd şi spontan ca un tanc rusesc ce ȋţi intră prin pereţi. Jan se aprinde de tot ce vede – trăieşte deliberat şi până la capăt orice urmă de entuziasm pe care o găseşte ȋn ceilalţi – şi când am vorbit despre mici, micii-steag, cu sufletul ȋn ei, ăsta e un adaos al lui Zoe, citând şi ea din altcineva, ei bine Jan a scos telefonul din buzunar şi scrisese cu degete şi apăsând la ȋntâmplare telefonul ȋn buzunar ȋn timpul convesaţiei noastre despre mici, Jan? Ridică ecranul: “Carnate!” [fragment]