Pe Amstel ȋn Jos

            Altarul și scaunele sunt zmulse și vȃndute pe trotuar, sfinții și icoanele călcate ȋn picioare, ȋnăuntru e un club acum, chiorul vinde coniac și pune frișcă pe vibratoarele de plastic iar adolescentele se apropie cu limbile scoase și primesc cȃte un Jägermeister. Morții sunt răscoliți, arși și ȋmprăștiați ȋn vȃnt. Bărbați blonzi, uriași, cu mȃnecile suflecate și cu gulere ridicate după moda napoleoniană trag prafuri boliviene pe mijlocul străzii iar femeile ȋți pun sȃnii pe piept. “Je hebt geen licht aan jouw fiets, kerel!” Nopţile de toamnă sunt umede şi calde, turiștii ridică velele să prindă subiectul ȋn romanul neadjudecat, un fum, o linie, recunoaște că e mai complicat, îmi repeta cineva. Petrec ȋntr-o lojă lȃngă Leidseplein, umbrele se rostogolesc prin ploaie din vechea secţie de poliţie devenită coffeeshop, Van Dik Hout schelălăie din pereţii “Bulldog”-ului The Weed Credo. “ Het is zo stil in mij / Ik heb nergens woorden voor / Het is zo stil in mij / En de wereld draait maar door.” Cȃt de complicat?!
              Vara cu toamnele moi englezul e din ce în ce mai schilod și la costum cu papion și pălărie de fetru așează o mică scenă de lemn. Se bȃţȃie cu pantofii înfipţi în tamburine, zmulge unghiile și bate la tălpi un contrabas arheologic, umflat de ploaie, ceva ce nu aude nimeni. Nu știe să cȃnte, culege vȃnt iarna ca un epileptic de rȃnd prin cătunele Scoţiei dar acum a uitat. Specialiști în fizică nucleară tȃrăsc hainele rupte și linia curului descoperită sărbătorind post mortem gangurile de hobo ale lui Allen și Neal. Se întinde din rucsac cu grijă de mahomedan, scundul jongleur sau mai degrabă fesul și preșul lȃngă stȃlp, e pe spate și învȃrte mingea, fesul a dispărut acum, lovește din orice poziţie. Căţărȃndu-se pe stȃlp continuă să îi dea capete, harnic, la infinit. Jack și Vrejul de Fasole maradonnind sindrofia dimineţii unor indivizi care ȋi dau tȃrcole în linii fosforescente, galbene, scoțȃnd gumele din pardoseli cu niște raziere minuscule din vȃrful bețelor. Pe Jack milioane l-au fotografiat, e o celebritate, numai că nu și un mare actor.
                Antilienii cu buze de cămilă ȋntind cicatrici tribale pe băncile de teck și mută ȋn gingii firimiturile de crack, timizi fixează din coada ochiului isteria blondelor. Ȋn staţia de ricșe șuţii din Berceni sunt cu ochii după “bureți”, curvele țipă ȋn telefon la Bacău, italieni amețiți și ruși ȋncolonați cu steaguri turistice urcă podurile din toate direcţiile.  Trece un masai schizofrenic, roșu, cu sute de briz-brizuri atȃrnate, ȋmpingȃnd un cărucior de copil, are poșetă și te privește firesc. Olandezele spre deosebire de romȃnce nu arată că au de vȃnzare ceva, nu vȃnd, ăsta e preţul lor. Îţi rȃd, ȋți arată, se strȃmbă, le inviți. De romȃni e plin, se feresc unii de alţii să nu-și aducă aminte. Vechea staţie de poliţie de care atȃrn-acum un cap de cȃine vinde jointuri de gata. White Widow, te faci, visezi colorat iar dacă vezi să treci strada pășești cu sentimentul că stai. Sau te prăbușești de foame. Nu cumpăra nimic cu sos, ketchup sau alte mirodenii, le pui pe tine. Şi vorbește, scrie, răspunde la telefon cȃt mai puţin, se vede. Nu ceda remușcărilor, gȃndurilor urgente, nevoilor de a îţi cere iertare, sunt false. Şi chiar dacă nu sunt false.[fragment]