Scrisoare către Ciprian L. – 2003

Dragă Ciprian,

Ȋţi mulţumesc pentru urări şi pentru propunere. Problemele pe care le am acum sunt atât de grozave că am ȋnceput trei scrisori către tine şi nu am reuşit să-ţi spun nimic care să aibă sens. Bineȋnteles că poţi conta pe mine ȋn măsura ȋn care crezi că va folosi proiectului tău – mă ȋntreb ȋnsă cum mă voi aşeza printre adepţii lui Hermes căci pentru mine, ȋn aceşti ani, zeul a venit ȋntotdeauna ultimul şi tare zdruncinat….

Dacă ar fi să mă ȋntrebi acum dacă mă mai interesează ceva din România din care am vrut să plec ȋn pielea goală după ce mi-am vândut biblioteca, ar fi cȃteva obiecţii politice dar, iarăşi, mă tem că Hermes va roşi… Viena are nostalgia, scriitorii, muzica şi vibraţia din jurul catedralei, Amsterdamul orizontul oriental intact iar Bucureştiul o generaţie. Căci ce altă poveste are el? Dar cine dintre noi a solicitat pe de-antregul resursele româneşti certându-se şi pretinzând, doar astfel ajungând o generaţie să fie românească şi cine dintre noi o va face? Fiecare cu problemele lui… Şi pentru că ne lipseşte aşezarea, o ȋndărătnicie a păstrării, a conturului ȋn care aceşti vestici construiesc şi ȋn care poţi vedea că istoria lor ajunge la greci, aşa cum va lipseşte şi vouă – voi, ca şi noi, vă ȋntrebaţi să faceţi -, alta e calea… De-aceea poate, interesul pentru budism se va ȋmplini altfel.

Izolarea, tocmai de aceea, nu e atȃt de rea căci cum am ajunge noi să schimbăm orizonturi şi perspective cu cei sau pentru aceia care pot călători ȋn fiecare săptămână ȋn Caraibe, New York sau Tokio? Gestiunea imensă şi infinitezimală a izolării ne aparţine ȋnsă integral. Cât despre bani, se poate trăi regeşte din nimic. Mai zi-mi despre tine, acum fug la primărie. Ȋncă puţin şi voi sfȃrşi dement şi ȋn vomismente isterice. Dar merită. Hai ȋn Olanda,

R