Scrisori către Eugen Ciurtin – 2003
Dragă E,
O poți considera pe K. un fel de confesor. M-a cules dintr-un parc unde priveam trist niște rațe și mȃncam o supă ȋngrozitoare. Mă gȃndeam să mă pot culca pe acea bancă, măcar două ore, cȃnd a apărut K. și s-a scuzat că plouă… Are prieteni preoți, old chatholic, protestanți, romano-catolici, profesori etc! Bani de buzunar, concerte de orgă – să-l asculți ȋn Grote of Lebuinuskerk te Deventer pe organistul reginei, Jan Kleibussink, plimbări, mai ales lungi plimbări prin Olanda cu trenul și cu vaporul și o foarte discretă introducere ȋn lumea teribilă a protestantismului. A fost căsătorită cu cel care e angajat să tragă toate clopotele din bisericile Rotterdamului!
Mă susține ȋn studiile mele pentru Leiden unde au fost multe dintre prietenele ei. E cam lung drumul dar Zutphen e singurul oraș din Olanda care păstrează atmosfera olandeză ȋn toată puritatea ei. Fiecare casă e un monument, aproape fiecare piatră, din trei magazine unul este un bar medieval – ȋți ȋnchipui un bar funcționȃnd din 1606? -, altul vinde aranjamente florale celebre ȋn Europa iar al treilea tablouri. Sunt și multe anticariate iar femeile sunt atȃt de frumoase că te sperii de ele. Am văzut astăzi o copilă, cȃțiva anișori, blondă, aproape transparentă, sunt cu totul distrus de acest oraș cu biserici gigantice și cu ornamente din piatră incredibil de fine, acea copilă alerga pe străzile din cărămidă roșie, căci totul este din lut ars, pare că și copacii sunt din cărămidă… Casele sunt despărțite de canale pe care le traversează poduri ȋnguste iar pe acoperișuri, pe scări, printre pietre, cresc flori așa că totul arată ca o ruină prosperă, dementă, care a ȋnviat. Nu ȋmi vine să cred că ȋmi voi petrece următoarele luni ȋn acest oraș care mă absoarbe la fiecare colț, ȋnchipuieți grădinile, colțurile, că fiecare loc din el e spiritul unui scriitor ce ȋncă nu a scris nimic dar pe care ȋl poți vedea cu pregnanță cum sare din zid, ca iepurele, după ce a meditat o mie de ani. Biblioteca e ȋntr-o biserică și poți avea ȋn douăzeci și patru de ore orice carte. Mai este o bibliotecă, un tezaur medieval, ȋntr-o altă biserică, nu am ȋnțeles ce anume dar toată lumea se teme de acel loc și cărțile se pare că sunt legate cu niște lanțuri.
Ar trebui poate să-ți spun despre cei pe care am apucat să-i ȋntȃlnesc aici, aproape nici unul n-ar putea vorbi deschis despre sine dincolo de granițele Olandei… aici și doar aici lumea e toată nebună dar ceea ce e cu adevărat tare este amestecul dintre frumos și grotesc. Amȃndouă sunt duse dincolo de orice capacitate de a te gestiona, am impresia uneori că toată strada e cuprinsă pentru o clipă de un fior hipnotic care o ridică, un val care transpare pe celelalte canale, pe care nu trec oameni, și uneori poți simți adierea discretă a marihuanei…
Ȋn mozaicul ȋn care poți simți ȋncă ezitările și lirismul lui van Gogh poți fi ȋntrerupt de către un domn de un rafinament nebun ȋn care ai putea ȋnchipui cultura ȋntregului Ocident și care ȋți spune ȋn trei limbi diferite că el nu poate scrie, se uită doar la poze iar masa ȋți este adusă de trei cretini, cu ochii ȋn podea și ȋn tavan, cu mȃinile bandajate și șchipătȃnd, ca un meniu african din care nu ști ce trebuie să mănȃnci, omul, pȃinea, gestul…
Păcatul este darul unora dintre oamenii de aici, mi-au dat păcatul și bucurii atȃt de vinovate cum numai iadul poate stoarce din carne dar am plecat aruncȃndu-mă ȋn lume și decis să trec dincolo de ea căci am crezut pentru un moment… dar nu mai contează ce am crezut. Dacă ar fi să caracterizez criza pe care o regăsesc aici, ea ar trebui să fie creștină, atȃt de creștină dar grav, cel mai grav dintre lucruri este relația individului cu memoria căci fiecare individ aproape acceptă cu naivitate consecințele aberante ale tuturor faptelor sale, poate crede despre sine orice, fără un pas ȋnapoi și de aceea cu toții sunt nebuni dar imaginează-ți printre nebunii, cea mai teribilă, frumusețea femeilor căci despre femeie, din Păcat, am aflat atȃt de multe și aici totul este robit femeii, Spiritul ȋnsuși a făcut un pas greșit ȋnainte…
Ȋn Rotterdam m-am pierdut cu totul și am fost cutremurat să aflu din chiar Erasmus acuzația decisă, de ai relua “Elogiul” să vezi ce profetește măritul… după cum ți-am spus mai fac parte dintr-un cor protestant și am avut ȋn urmă cu niște zile deliciul de a fi victima unui proces improvizat ȋn Grote of Sint Laurenskerk de către un individ care enumera – mi s-a spus mai tȃrziu, argumente teologice la modă -, așa că eram la un pas să fiu aruncat din biserică, pe lȃngă statuia ȋnțeleptului care ȋși citește liniștit cartea ȋn urechea mea speriată, ȋncă o dată, de ce aude… De ajuns ȋnsă, am pierdut ultimele zile ȋn ultima lună dreptul de a fi ȋn rȃndul celor cărora le poți ușor urmări lupta, hotărȃrea, dar poate că ezitarea pe care am dobȃndit-o e ceea ce am mai adȃnc creștin ȋn mine, dacă ai fi avȃnd așa ceva, printre multe altele. Ȋncurcătura mea, cum zac acum ȋnconjurat de lumȃnărele și zeci de obiecte inutile, cărți pe care nu le pot ȋncă citi, ȋntr-unul dintre acele interioare pe care numai nopțile lungi și iernile de la Marea Nordului, ȋn care ziua e o noapte albă, cețoasă, la fel de oarbă, camere ȋn care te retragi ca ȋntr-un ornament care se dezvoltă exuberant, cȃte două anutimpuri ȋn jurul tău, fluture,
Gabriel (căci așa mă cheamă)
PS. Și despre mine, să nu-ți faci griji căci cu mine se poate ȋntȃmpla orice.
Dragă E,
Ȋţi mulţumesc pentru ştirea despre congres. M-am hotărât imediat să revin ȋn România ȋn 2006 şi să văd cum ȋn timp ce mă arunc ȋn lume tu aduci lumea la tine şi o dată cu ea şi pe ultimul rătăcit… Pe de altă parte mă gândeam că vei avea atât de mult de lucru că nu te vei putea desprinde de România şi ar fi păcat să n-o faci, poate nu chiar aşa ca mine, care m-am aruncat fără ţintă ȋn Europa, cu arhetipurile spulberate şi aproape fără bani, decis să mă omor dacă mă vor trimete ȋnapoi (dar nici să te ȋntorci intact după şase luni la Paris, ca C. Z.!) Trebuie să te hotărăşti ȋntrucâtva să locuieşti pentru un timp ȋn altă parte să poţi gusta până la capăt generozitatea Occidentului. Eu sunt atât de stupefiat că umblu numai cu hȃrtiile după mine şi notez continuu. E o ȋntâmplare că sunt aici după cum peste un timp aş putea fi ȋntr-o mănăstire benedictină…
Trebuie poate să-ţi spun că l-am părăsit pe tovarăşul meu de armată ȋntr-un hotel infect din Marsilia şi propunându-mi să ajung ȋn ţara laponilor. Mai aveam trei sute şi ceva de euro. A doua zi eram ȋn Amsterdam. Dacă aş fi avut ȋncă trei sute m-aş fi aflat ȋn Mongolia ȋmpreună cu un luptător nu foarte decis să mă care până la Ulan Bator. Suedia era țara unde trebuia să mă ȋnsor.
De la un individ am aflat o poveste despre Azziz al Haddad, sirian, care lucrează ȋn port, ȋn Amsterdam. Ar fi trebuit să vin din partea fratelui său Ramez, cu acesta a pierdut demult legătura, m-aş fi prezentat ca prietenul lui Ramez şi nu-ţi spun că l-am găsit! Azziz al Haddad, i-am găsit adresa dar nu era nimeni – am aflat telefonul ȋnsă nu m-am putut ȋnţelege cu arabul care părea că nu cunoaşte nici un Ramez şi nici o altă limbă europeană decȃt olandeza. Dacă nu mergea aranjamentul cu arabul, trebuia să plec cȃt mai repede spre Suedia, cȃt mai ȋn Nord căci nu aş fi crezut că, deghizat ȋn lapon (vânător de balene), m-ar mai fi găsit cineva.
Să-ţi povestesc despre drum? Am făcut autostopul la tramvaie ȋn Bruxelles și unde am fost cu generozitate ȋnsoțit de conductor până la capăt şi de acolo m-a condus cu maşina personală şi mi-a dat un CD cu propia compoziţie. Mi l-a dăruit depunându-mă ȋntr-o intersecţie către Anvers. Ȋn Anvers, nu mai ştiam ce limbă se vorbeşte, era flamanda… am continuat cu un Porsche iar ȋn Olanda m-au trecut nişte puşti care traficau droguri şi care au ȋncercat să mă drogheze şi jefuiască. Am ajuns până la urmă, ȋntr-o dimineaţă, ȋn mijlocul unei imense intersecţii traversată numai de biciclete, sute de biciclete şi eu cu două bagaje enorme făceam autostopul!
Nu-ţi spun de Amsterdam decât că am colindat prin zeci de locuri. Haga? Am aflat că e Haga abia după ce am plecat de acolo, olandezii ȋi spun Den Naarrr, unde am pierdut o noapte caraghioasă ajutând un nebun să arunce plante. Haga va rămâne pentru totdeauna ȋn amintirea mea nişte imense grămezi de plante, ghivece, aruncate unele peste altele şi strada plină de sud-americani.
Ȋn Rotterdam am ajuns după ce am socotit că nu are rost să mă ȋndrept către Nord, nu mai aveam destui bani, indiferent dacă aş fi făcut autostopul. Am ȋncetat aproape să mă mir de ceva. Poţi să-ţi imaginezi că ȋn Legiune am aflat un individ care-l cunoştea pe tata şi că abia am scăpat de el ȋn Marsilia. La depărtare de zece kilometrii, câteva oraşe, chiar ȋn fata mea e Delftul, locul de origine al dinastiei de Oranje iar la picioarele mele curge Rinul! Dar să trecem la treburi mai serioase. Am de gând să trimit ăstora de la Leiden o lucrare despre chinezi dar mă gândesc să ţi-o trimit ȋntâi ţie, pentru revistă. Tu ce părere ai?
Cu prietenie,
R
PS. Promit să nu ȋncep Asia decȃt după ce citesc volumul tău despre Honigberger.
Dragă E,
Ȋţi mulţumesc pentru vestea despre congres. Pot să vin şi eu? Am vizitat International Institute of Asian Studies ȋn Leiden; nu le-ai trimis nimic? Cel puţin Dr. Anne See, deputy director nu ştia nimic. Le-am promis să le aduc o revistă de la Bucureşti. Au un doctorat la anul, interesant, Religion and Modernity şi mă gȃndesc că m-ar ajuta ȋn discuţiile cu profesorii să fiu ȋnscris la Bucureşti şi poate să le arăt că te cunosc… Cursurile ȋncep, slavă domnului, ȋn Septembrie aşa că am timp cu toate.
Leiden e un oraş fermecător, plin de tineri şi de grădini, universitatea e ȋmpărțită ȋn mai multe case mari de cărămidă roşie, majoritatea puse la rȃnd pe un canal, secretariatul ȋl găseşti la etajul cinci ȋn clădirea pricipală trecând pe lângă o poezie a lui Basho pictată pe un perete mare, ȋn stradă, aşa că nu mai ai cum să-l ocoleşti. Am trecut pe lângă reședința lui von Siebold, ȋntemeietor al studiilor japoneze ȋn secolul XIX aici, e uriaşă. Anticăriile sunt pline de cărți de orientalistică, cum ȋi mai merge lui Honigberger?
O să rămâi ȋn Bucureşti până ȋn 2006? Ai acces la vreo bibliotecă ȋn rețea? Eu aş putea să intru ȋn vreuna?
Cu prietenie,
R
Dragă E,
Aşa de rău ȋmi pare că nu am să asist la primul tău curs. Habar nu au românii ce ȋnseamnă că stai să le povesteşti tu despre Asia ȋn loc să te ocupi numai de tine, vreo câţiva ani, prin vreun cotlon al Londrei. Apropos, cum e Viena să trăieşti acolo?
Sunt din ce ȋn ce mai entuziasmat de Olanda, cred că am găsit ȋn fine sentimentul din care să stau aici, cu care să ȋnvăţ locul, de scris e ȋnsă imposibil. Limba, care e o germană veche şi stricată, ȋţi spune drama pe care o trăieşte acest popor ce vrea cu tot dinadinsul să apară la frontiera a două experienţe fundamentale: una pierdută ȋn negura veacului, cea germană şi cealaltă plină de resurse, englezii. Olandezii nu au altă soluție pentru această dilemă decȃt timpul; fiecare vocală, tocită, aduce ceva mai vechi decȃt germana clasică, parcă mai tare şi mai nebun, mai cutezător decât poate sugera accentul impersonal al germanei. Nici oalndezii nu ştiu ce anume dar sunt şi se regăsesc ȋn această anterioritate mai presus decȃt germanii, ceea ce e deajuns pentru orice popor. Această patimă de a coborȃ ȋn timp e atât de generală că olandezii au conservat pe deaȋntregul oraşele, uneori chiar peisajele şi crede-mă că am văzut ȋn Zutphen un peisaj din sec XVI, nu erau copacii ori zidul medieval era lumina evului mediu…
Am plecat din România din două teritorii separate şi oriunde am ajuns mi-am pus ȋntrebarea ȋn ce fel pot să trăiesc şi ȋn ce fel pot să mor, am avut de fiecare dată răspunsuri la ambele ȋntrebări şi ȋncă gândul morţii nu m-a părăsit cu totul; căci nu vroiam să mă ȋntorc.PS. Dacă ȋmi trimiţi ceva ȋn următoarele zece zile, foloseşte adresa asta; dacă nu, ȋţi voi da alta mai târziu. Peste un timp am să plec la o cabană ȋn mijlocul pădurii, toamna poţi vedea cum pădurea ȋşi schimbă culoarea de la oră la oră şi apoi o să rămân ȋn Zutphen.
Spre deosebire de România unde nu este deloc istorie, unde oraşele sunt făcute din cuburi şi dincolo de ele e pământ ia preocuparea pentru istorie aruncă individul ȋntr-un soi de subterană, aici totul e istorie, olandezii trăiesc ȋn văgăunile timpului şi pot priza cocaină ȋn mijlocul străzii, se pot ȋmpuşca ȋn baruri cu sutele pe an ori ȋşi vor spulbera arhetipurile dar nu vor dărâma un zid, vor mângâia pisicile prin baruri şi nu vor da cu şutu’ ȋn porumbei pe stradă.
Mai apropiaţi sunt A. S., un organist mare specialist ȋn whisky şi K. E., un referent protestant. Mergem cu toţii la restaurant la cafele și ne ȋmpărţim rolurile ȋn catedrală: K, care e o femeie la patruzeci de ani dar perfect conservată, prezidează ceremonia ȋmbrăcată ȋntr-un sac alb, A. cântă la orgă iar eu sunt ȋn cor. E o ceremonie care ne aparţine şi pentru aceasta suntem ȋntr-un fel de complicitate. Zilele trec ca insectele.
r
Dragă E,
Am ȋnceput să recupăr aici ceea ce pierdusem ȋn România şi ȋmi dovedesc astfel câtă dreptate am avut să plec; aşa de rău ȋmi pare că nu am să asist la primul tău curs. Habar nu au românii ce ȋnseamnă că stai şi le povesteşti tu despre Asia ȋn loc să te ocupi numai de tine, vreo câţiva ani, prin vreun cotlon al Londrei… deşi sunt cu totul ȋncredințat acum că toată graba dezastruoasă a românilor către problemele fundamentale din politică, economie, cultură, ar fi rezolvată de cȃţiva, abia, puțini, ce vor recupera o dimensiune a timpului şi ne vom găsi la sfȃrşitul acestui schimb de fantome cu mult mai bogaţi decât putem noi crede, poate; pentru că nici olandezii nu au mare lucru, doar zic că au şi la sfârşitul acestei ziceri, au.
Din România am plecat simultan ȋn două teritorii opuse, oriunde m-am aflat m-am ȋntrebat cum pot să trăiesc şi cum pot să mor şi am avut ȋntotdeauna ambele răspunsuri. Am fost primit şi oarecum adoptat de trei indivizi și o casă de piatră căci ȋmi dau seama că nu este numai unul. A. S., organist şi K. E., referent, sunt ceilalţi doi. Eu şi cu T. cântăm ȋn cor ȋn timp ce K, o femeie foarte scundă, blondă, prezidează ceremonia din catedrală iar A. acompaniază la orgă. Ȋntrucȃtva, ceremonia ne aparţine şi ne reunim ulterior la o cafea.
ȋţi doresc numai bine,
r
