Archive for the ‘Alungarea Augustineselor’ Essays
Alungarea Augustineselor
Got nooooooooooothing to do.
Twosevenfive (a girl)
Ȋn anii ’30, anii crizei, şomajului, foametei, sărăciei materiale şi ticăloşirii, pater Van Nuenen din Utrecht – centrul religios al nordului – are o viziune, aşa s-au născut augustinesele care au venit ȋn 1952 pe Warmoestraat, printre bordeluri, să dea adăpost oamenilor străzii, dar mai ales femeilor disperate, ieri seară am asistat la ruşinea Amsterdamului: augustinesele au fost alungate ȋnapoi la Utrecht. Şapte băbuţe care şi-au dedicat viaţa salvării celor care nu mai aveau nimic, prostituatelor care ȋşi tăiau venele ȋn fiecare lună, copiilor care rătăceau flămânzi pe străzi, nebunilor… aceste şapte băbuţe stăteau ȋnfrigurate ȋn Oudekerk, mai rece ca oricând ȋn Ianuarie, căci zidurile groase ale catedrelei păstrează gerul până ȋn Iunie, şapte băbuţe ȋmbrăcate ȋn negru care au mers până ȋn inima păcatului şi disperării, care au salvat poate mii de vieţi, au fost trimise acasă. Partidul lui Wouter Bos, socialiştii noştrii, le-au declarat neprofitabile. Ȋntr-o procesiune simplă, ȋn care s-a vorbit despre Jeremia şi Saul, s-a cântat despre cei care ȋşi primesc soarta dinainte de a se naşte, li s-a oferit o fotografie a lor ȋn Oudekerk rugându-se, scâncind, şi hăulind la Dumnezeu, apoi li s-a dat lumina Domnului din braţul de bronz din mijlocul sălii, au zâmbit toate când au văzut flacăra ridicându-se. Adică, mi-am spus, li s-a dat foc.
Ȋncepând din 2007 au fost acordate augustineselor fonduri de la primărie, până ȋn acel moment au strâns singure banii pentru ȋmpărţirea de pâine, pentru haine, pentru o masă caldă vinerea, mulţimii de vaganbonzi şi nebuni de care e Amsterdamul plin, li s-a acordat 115.000 euro pentru 12 locuri, astfel că au fost cooptate ȋn sistemul social al oraşului. Mai apoi s-a refăcut calculul, clădirea lor trebuia renovată, lărgită pentru ca azilul să aibă un randament ȋn raport cu celelalte instituţii sociale, pentru această operaţie au fost ceruţi ȋncă 240.000 de euro. Augustinesele au căutat un partener, ce pot face şapte băbuţe la capătul vieţii? Şi printr-o mişcare de ȋnvăluire, se hotărăşte că azilul lor nu mai rentează, chiar lărgit – clădirea ȋnsă e o pradă uşoară, praful să se aleagă de cine va profita de pe urma ei. Din inima Amsterdamului nu sunt lichidate numai bordelurile, ci şi mănăstirile. Este dovada că pricipiul puritanist sub care se duce lupta ȋmpotriva afacerilor la negru şi prostituţiei din oraş nu este decât o minciună. Aşa cum se demolează Amazonul, au intrat şi peste noi buldozerele – imbecilitatea socialistă cam prea capitalistă -, mă ȋntreb unde sunt vagabonzii, curvele bătrâne şi sifiliticii pe care băbuţele astea i-au spălat la cur jumătate de secol, ei de ce nu spun nimic acum? Şi unde or fi sfinţii din ceruri să ia de guler puşlamalele din minister?
Surorile lui Augustin sunt pornite poate din păcate lui, căci Augustin pune ȋn Confesiuni următoatele: “Şi ce altceva decît a iubi şi a fi iubit era lucrul care mă desfăta atît? Dar nu ţineam seama de nici o măsură de la suflet la suflet, pînă într-atît este de luminoasă calea prieteniei, dar, din noroioasa poftă a cărnii şi din zvîcnirea primei mele tinereţi, se ridicau nori negri şi ei erau aceia care îmi întunecau şi-mi cătrăneau inima, astfel încît seninătatea iubirii mele nu se mai putea deosebi de întunericul poftei.” (Cartea a doua, 2) Augustin a fost poate cel mai social dintre sfinţii bisericii, mereu cu prietenii, semnificaţia aceasta a socialului au adus-o augustinesele ȋn Amsterdam şi Warmoestraat era o stradă ce nu purta numai valenţa carnală a păcatului ci şi un diamant, ȋn mijlocul străzii, la numărul 159, semnificaţia teologică a păcatului prin Augustin, curvarul, care venise şi el să spăşească şi să ne salveze. Te poţi apropia de păcat ȋn două direcţii, departându-te de el, ridicându-l. Dar nu numai augustinesele au ȋmbătrânit ci şi anarhiştii au ajuns nişte babe care nu mai pot aduna trei iepuri sub un steag, să protesteze pentru identitatea culturală a oraşului care ȋn numele unor principii sau calcule false, e călcată ȋn picioare.



