Radu Botta – Broadcasting from Amsterdam

Mi-am dat seama că sunt intelectual ȋn ultimul moment şi am ȋncercat să salvez aparenţele fiind iresponsabil şi megaloman, intelectual adică fur şi creez continuu, nu din acela oficial, totuşi poliglot, şi mai ȋnrăit. Majoritatea prietenilor au ȋncetat să-mi vorbească pentru că nu mă adresez de la egal la egal, nu există oameni egali cu tine, asta au inventat scursurile, ȋntelegerea ȋnceputurilor de lume e că fiecare e mai bun decât fiecare, scapă cine poate, nu vreau sa cedez nici un lucru pe care ȋl pot pretinde desi nu vreau să posed mai nimic ȋn mod special. Mă bucur că s-au izgonit de fapt, e un semn bun, ne trădăm prin oameni ori prin cei care nu ne trădăm, ȋi folosim, ceea ce e un blestem şi mai mare.

Când se apropie unul de tine, să fii atent, vine cu un negoţ, are mereu o strategie, aşteaptă să taci pentru ca el să ȋnceapă să vorbească ȋn sine despre lucruri care te privesc, când ȋncepe fraza cu el ȋnşuşi, ȋn gând, ȋn acel moment, e timpul să pleci. Nu le da şansa asta. Nu suport gândurile celorlalţi, oamenii sunt obsceni. In Olanda, unele dintre cele mai ȋntâlnite patologii sociale e chiar asta de care m-am ȋmbolnăvit eu acum. Nu ne mai suportăm.

Din punct de vedere social sunt destul de prins, uneori am sentimentul ca alerg câte trei zile. Din punct de vedere personal ȋnsă, sunt cel mai liber om din lume, simt numai ce vreau, când vreau şi de ce vreau, cei din jurul meu s-au obişnuit sau sunt la fel. Ȋn general evit, ca să fiu sincer. Nu mi-e frică de foame, de moarte, şi nu mi-e jenă să ȋmbătrânesc, mă feresc mai degrabă de boli venerice şi nu mi-e teamă de tortură, am avut prima tinereţe extrem de violentă, sunt ȋn general lipsit de empatie, chiar şi faţă de mine dacă se poate spune astfel, emoţiile nu mă mai interează, ca atmosferă de lucru; m-am ocupat exclusiv de ele până pe la 23 de ani, ştiu totul despre sentimente, din acel moment am ȋnceput să am numai gânduri şi plăceri. Emoţiile dau vieţii profunzime dar pot fi recuperate din ceilalţi, nu trebuie să le suporţi tu pe pielea ta ca să profiţi de ele.

Consider că principalul avantaj de a fi ajuns ȋn Noord e că nimeni nu te ȋntreabă nimic, nimeni nu-ţi organizează viaţa, nu ai nici un fel de responsabilităţi tradiţionale, reperele au fost curmate, oamenii trăiesc ȋn mijlocul civilizaţiei la fel de natural ca şi ȋn cătunele Africii, ȋmi place să fie linişte şi să plouă, să fie jazz, chiar şi franţuzesc, nu sufăr niciodată depresii sau plictis. Aşa cum nu pot să stau cinci minute fără să plănuiesc ceva, orice, ȋn general lucruri care nu interează pe nimeni şi pe care nu le realizez pentru că numai gândul lor mă bucură.

Mă bucură gândurile, nu sunt ataşat de obiecte. Am trăit vreo doi ani ȋntr-o cameră complet goală, aveam numai un pat şi o lampă. Nu am nevoie să locuiesc, s-ar zice; un sudanez mi-a spus că până să vină ȋn Europa, el nu a dormit ȋnăuntru, cred că asta ȋnseamnă de fapt să aparţii intelectulităţii, un altfel de dispreţ, de astă dată faţă de obiecte, o deficienţă ȋn fond căci obiectele sunt mai umane decât oamenii, sunt un intelectual exclusiv cu obiectele, cu oamenii nu mă descurc niciodată. Spre deosebire de african, cred că eu nu am cum să dorm afară, orice s-ar ȋntâmpla, rămân ȋnăuntru. Un intelectual nu poate fi evacuat niciodată, prefer să mor decât să plec, nu pentru vreun eroism oarecare dar nu mai am opţiunea asta.

Intelectualul e cel mai urât lucru pe care ȋl am ȋn mine, restul e perfect; sunt mult mai bun decât intelectualul meu şi deplâng pe cei ai caror intelectual e mai bun decât ei ȋnşişi, iubesc burghezul din mine de altfel… Intelectul e insecta din noi, burghezul nu e nici măcar paradisul pierdut. Nu mai ştiu de ce am vrut să devin intelectual, cred că am vrut să scap de muncă şi să fiu linguşit.

Ştiu ȋncă să pot realiza orice şi mai stiu şi cum, nu mă interează nimic ȋn mod special ȋnsă. Păcat, ȋn urmă cu două zile as fi vrut să eliberez Arabia Saudită de spânzurătorile de care agaţă ei ȋn fiecare vineri adulterii. Adulterul, ca şi scrisul, e un act total, Alla nu ar trebui să intre ȋn chiloţii oamenilor. Dar sunt neglijent, nu am disciplină şi sacrific de fiecare dată planurile pe termen lung. Las să-i spânzure. Ȋmi place viaţa aşa cum e, aşa cum am găsit-o. Mi-am pregătit şi discursurile ȋn cazul ȋn care nu voi face chiar nimic, m-aş bucura. Aş ajunge la capăt ȋntreg… Viaţa nu ţi-e dată cu un scop anume, ar trebui să respecţi asta… Sunt oameni care au ajuns să se respecte pe sine după ce au ȋncercat orice altceva.

Sper de fapt ca ȋn următorul an să scriu o carte absurdă, vreau să termin cu ultimele reminiscenţe de raţiune şi răsfăţ care mi-au mai rămas, sper să nu mai rămână nimic după ce scriu cartea asta.