Radu Botta – Broadcasting from Amsterdam

“Am văzut o biserică în mijlocul unui câmp de porumb. Coperişul căzuse înlăuntru, păreţii erau crăpaţi, pe alocurea căzând în ruină, înnaltă floarea soarelui se iţiia la fereştile-i fără cercevele şi păsările-şi făcuseră cuiburile între grinzile bolţilor ei dărâmate. Era de plâns, cu adevărat, să priveşti aşa o desolare; dar niciodată n’am văzut o mai magică privelişte.” Regina Maria

Luaţi prin surprindere, intelectualii europeni vor trebui să dea un nou tip de om universal, America a câştigat toate pariurile ȋn afara acestuia: individul ce sta la baza ei e o noţiune fără conţinut, o abstracţie, o formulă de politeţe, – individul concret e mai mizerabil decât ȋn mai vechile, aristocratele si feudalele state europene -, Europa nu mai are alt mit ȋn afara acestuia, de om universal, orice altceva e semnul unei schisme, grecii nu s-au gândit să fie greci când au ȋnceput să gândească, şi-au dat seama pe parcurs, la ce să ne gândim ȋncă nu ştim – ca să devenim europeni; nu vom putea fi ȋn virtutea faptului că am fost. America ne-a salvat de ideologia maselor prin individ, cine ne va salva de ideologia individului? Ei, iată la ce, o divagaţie… Şi putem să-i luăm şi pe turci cu noi, şi pe venezueleni. Că suntem, nu mai ţine de noi, am pus la bătaie.

Ȋn afara variantelor mai vechi, de om al luminilor bunăoară, o singură variantă mai face concurenţă pe scena lumii acestui om universal, ȋntruchipându-l: omul etern. Ȋn Europa nu mai există oameni eterni, sunt pe cale de dispariţie (sic), alte specii de oameni calcă locul, nu mai există deci acei oameni care au luat totul de la ȋnnaintaşi, grai, port, case, tradiţii şi le-au pus mai ȋncolo o sută de ani, neschimbate, ȋn Egipt au fost trei mii de ani ȋn care nu s-a schimbat aproape nimic. Cum se simţeau oamenii după trei mii de ani de nimic?

Cineva mi-a arătat o fotografie din interiorul unei case părăsite din Ţara Moţilor, era o schelărie de lemn decojit, un acoperiş transparent pe care se urcase iarba şi aspectul acela de bârne prăbuşite, de smocuri de paie umede, improvizaţia aceea de lemne indoite cu un asemenea simţ că parcă se ţineau toate unele de altele, şi unde era moţul? La urma urmei. Am simţit că din gaura aia am ieşit noi toţi, era ca o fereastră ȋn neolitic, un om etern, ȋntreg, modern, care abia plecase de acasă. Catedralele ăstora din Noord păreau acum făcute din paie, la dispoziţia unui capriciu gotic de juma’de secol şi casa aia din cremene. Casele africanilor sunt mai degraba natură, e altceva, omul care se furişează ȋn natură, care se ascunde, africanul este abia născut, nu a ȋnceput ȋncă revolta… Omul etern mai e doar ȋn Romania deci, şi poate ceva pe la sârbi şi macedoneni. Ȋntrebarea e interesantă, au oare chinezii, ȋn lipsa unei tradiţii eschatologice un om etern? Răspunsul e nu, nu au. Chinezul transformă orice, ar face orice să iasă din istorie, faptul că nu o inventat-o ȋncă nu-l ajută cu nimic…

Fascinaţia către arhaic a europenilor nu a fost un capriciu artistic, a fost intuiţia unei noi platforme culturale din care noile tehnologii ale timpului vor fi lămurite, acum când istoria nu mai are nici un sens, când putem să ne reluăm ȋndeletnicirile eternităţii, sau nici un sens anume, vreau să spun.

Acum, când memoria e inutilă pentru că nu mai dă seama de lucruri, le minte, am descoperit prin faptul că totul e limbaj, deci, omul etern e singurul care ȋşi poate aduce aminte ȋn mod util, organizat, suntem noi ȋnşine după ce punem ȋn paranteză toate artificiile puterii şi ale puterii timpului. Căci ne facem o grotă ȋn acest pământ, legăm nişte bârne cu sfori şi apoi plecăm aşa cum sufletul ȋşi face o grotă ȋn trup, face ce face şi apoi pleacă. Omul religios e fermecător dar e pus pe şotii. Omul religios e omul compromis de dumnezeire. Omul etern, nu, compromite el pe Dumnezeu. Omul etern nu e acelaşi cu cel religios, eternitatea e o stare de fapt, cea mai simplă, priviţi o pisică cum stă pe geam. E eternă. Ar trebui să te cutremuri nu ȋn faţa unui om care poate cunoaşte –ca grecul – ci ȋn faţa unui om care nu mai poate afla nimic, un om care şi-a ȋnghiţit mirarea. Cine se mai miră azi? Şi uite câţi savanţi avem.
Acest om etern e complet apolitic, evident, pentru ca simpla lui gestică ȋl situează sub sau deasupra statului, dar nu ca pe un barbar, ci altfel: ȋl situează astfel cu toată cultura şi am putea spune, cu toată civilizaţia lui. Ȋntr-o epocă ȋn care puterea se divide neȋncetat, omul acesta poate trăi din ce ȋn ce mai comod, omul acesta se poate regăsi…

Românii, sau nu poate românii, mai degrabă unii români au trecut cu miile pe sub istorie pentru a se revărsa ȋntregi din basmele greceşti şi poveştile latine direct ȋn Europa noastră astăzi. Toţi ceilalţi au simulat ca să spunem aşa toată istoria şi au ajuns la acelaşi rezultat, arta arhaică românească i-a scăpat şi pe francezi de neoclasicism la timpul potrivit. Acum acelaşi om etern poate să dea o nouă expresie, ȋn mijlocul cetătii, dar cum spuneam, unde e moţul? Unde eşti bade?

Pentru că nu contează cât ai parcurs, ȋn ordine spirituală. Erudiţia e inutilă, cerbul e mai graţios ca o balerină, pisica mea mai deşteaptă decât Hamlet. Unele lucruri sunt şi pot fi formulate de la jumătatea frazei. Din această perspectivă temporală, suntem cei mai aproape de omul pe care urmează să-l inventeze ăştia. Şi puţin pe la sârbi, şi puţin pe la macedoneni.