
Ȋn urmă cu ceva vreme am avut un schimb de replici cu un straniu cerc de discuții, teoreticieni de Dreapta care s-au adunat sub numele comun de “Patrupezi buni, bipezi răi”, Francesco, Dr. Pepper, Papagalul, EuNuke etc. Am cules din acele șiruri de discuții numai replicile mele și trei-patru scurte intervenții ale cȃte unui patruped. [...]

Lucreţiu, unul dintre pionierii materialismului ȋşi ȋncepe Cartea a doua din De Rerum Natura punând fundaţiile unei citadele ataraxice care va pustii ȋn gloria materialismului ştiinţific milioane de indivizi, astăzi ne agăţăm cu unghiile de zidurile acestei cetăţi şi ne dăm cu sfredelul de pietre neştiind că uşile au fost deschise. Uşile dintre noi, [...]

Am primit vești amare de la prieteni care sunt cumva surprinși de agresivitatea – și naivitatea – textelor din ultima vreme, numai gratuități și ghioante. Nu sunt nici primul și nici ultimul care scrie ȋn loc să dea ȋn cap, Luther ȋși găsea tot astfel inspirația: "Rage acts as a stimulant to my [...]

“- Mănânc lumânări, mă! răspunse Manea, ca să mă luminez pe dinăuntru, mă!” Ion Ghica, Scrisori către Alecsandri, 1881, Londra, 15 august Dintre artişti, cei mai norocoşi sunt cei care sunt născuţi chiar ȋn lumea pe care o visează, unii plasticieni bunăoară, care doar privesc şi care ȋşi apar. Urmează poate o specie mai lipsită, [...]

I played the Russian! Ȋntr-o haină voluminoasă, roşie, ras ȋn cap, la o conferinţă organizată de Ambasada României, ȋn colaborare, cu tema “The Borders of Europe”, eveniment care a avut loc ȋn Bushuis van de UvA, Kloveniersburgwal 48, adică ȋntr-o clădire a Universităţii Amsterdam, 19 Noiembrie, 2009. Making Europe a fost tema acestor zile, scrisesem [...]

Ar trebui poate să schimbăm algebra minţii noastre preocupate de ceea ce ne vine distrus, deformat, stricat din epoca materialismului ştiinţific, să nu mai numărăm ȋnapoi, să nu mai scuzăm nimic, să nu-i mai iertăm, să-i dăm jos, ne aflăm ȋn acelaşi moment, abstinenţi. După ce treceau turcii şi transformau totul ȋn ruguri fumegânde, [...]

Caut printre rânduri ȋn literatura nouă un personaj care se ȋnfiripă departe de societate şi de el ȋnsuşi, care se recrează ȋn mimetismul cel mai discret şi mai hermetic pe care o fiinţă vie ȋl poate ȋnchipui şi preface, un om, printre victimele securităţii, care s-ar fi răscumpărat, care nu mai acuză. Cum a ȋnceput [...]

Motto: “Vrem să dărâmăm al patrulea zid.” Bertold Brecht Un om nu poate accepta că este ȋnchis. Că este ȋnchis, de aceea nu contează. El, când este ȋnchis, se duce undeva, unde se duce, asta e important. Căci după ce eşti ȋnchis asta ȋţi spui şi tu: unde mă duc? Unde să mă duc? [...]

Câinii uitării, din pragul aceloraşi ziduri care ȋnvie şi ȋncep să vorbească, ling rănile vechi şi se gudură pe la gleznele noastre. Tristeţile s-au ȋnvechit ȋn vitrină, politicienii când vorbesc, se gâdilă, şi dacă ȋi ȋntrebi pe români ce fac, ȋţi spun simplu: alergătură. Călători străini prin Ţările Române numeau odinioară melancolia noastră deşi [...]

Viitorul e revoluționar prin definire modernă și uneori involutiv prin accident ceea ce demonstrează că deși mergem ȋnainte lucrurile și cuvintele merg ȋn ambele direcții, ȋnainte și ȋnapoi, un semnal de alarmă. Viitorul poate fi una din oglinzile strâmbe ale trecutului, trecut ȋn forma sa deplin nerealizată, trecut fără să ştim. Speri din ce-a [...]

Perioada dintre războaie a fost le fel ca şi saltul acesta ȋnnoitor pe care ȋl facem numaidecȃt cu internet, sateliţi şi telefoane mobile, deschidere ȋn toate sensurile. Iar politic libertatea actuală, libera circulaţie, o putem asimila forțat unei Românii lărgite, de odinioară. Distanţele dintre generaţii au fost la fel de uriaşe acum şi [...]

“Le grand secret est la: la pansee se fait dans la bouche.” Tristan Tzara – Dada manifeste sur l’amour faible et l’amour amer Din când ȋn când am o idee cu girofar. Morbide aceste idei, mizerabile, ele mă trezesc – uneori vin prin somn, cobor scara să le scriu (dorm sus), ȋmi ȋntrerup masa, [...]
Jan 12 2009 | Posted in
Tzara mea |
Read More »

Regele şi Marx Sunt oameni care naufragiază ȋn memorie, cărora li se surpă dalele timpului, unori cuvintele, adunate, nu mai pot face o limbă, alteori anatomia unui gând zilnic se năruie, fac parte dintre aceştia, au fost momente când nu ştiam unde sunt ȋn Bucureşti sau ȋn Amsterdam, şi era azi sau ȋn urmă cu [...]
Dec 1 2008 | Posted in
Regele şi Marx |
Read More »