Radu Botta – Broadcasting from Amsterdam

“Le grand secret est la: la pansee se fait dans la bouche.” Tristan Tzara – Dada manifeste sur l’amour faible et l’amour amer

Din când ȋn când am câte o idee urgentă. Urăsc aceste idei urgente, pentru ele trebuie să mă trezesc din somn, să cobor scara patului şi să le scriu, uneori să ȋmi ȋntrerup masa, alteori scriu ȋn tramvai sau pe WC. Nimic nu rămâne din ele pentru că nu am răbdarea să le urmez, de la un timp le recunosc, ȋmi stăpânesc entuziasmul şi nu le mai iau ȋn serios, dar tot trebuie să le scriu, de această dată este o casă, am multe idei-case, nu neapărat idei de arhitectură, mai degrabă părţi de funcţionalitate umană cărora trebuie să le pun un acoperiş, aşa apare o casă.

Ȋn casa asta, care e ȋn mijlocul oraşului, oricare oraş, e o sferă mare, din plasmă, şi ȋn colţ o cameră video, acolo fiecare invitat se duce şi ȋnregistrează un mesaj de cinsprezece secunde, cele cinsprezece secunde de notorietate, scrisese cineva pe un perete. Necenzurat, sunt locuri care vor trebui declarate necenzurate, libere până şi de umanism, nu mai avem aceste petece de salbăticie ȋn mod organizat. Noi ştim că suntem criminali dar ştiinţa ȋn sine nu e criminală. Ȋntâi vreau să spun orice şi mai apoi ceva. Sfera rotitoare derulează continuu aceste mesaje, Io sono un porco, spunea Dali, mai este pe undeva pe sus şi un avocat! Copiii, studenţii sau ȋndrăgostiţii ce pot intra liber ȋn această casă, trebuie să enunţe un proiect de lege, oricare, cât de absurd, chiar şi o lege fizică ori patafizică, avocatul-păpuşă ȋnregistrează mesajul, cei interesaţi pot intra sub o perdea roşie şi asculta proiectele de lege enunţate de ceilalţi, multe, mii, care se adună ȋntr-o arhivă, printre ele sunt şi legile deja promulgate de parlamentul român, ordonanţele acelea de urgenţă cu scutirea de vamă pentru un pian. Legile nu sunt un domeniu auster, dacă citeşti legile unui popor, vei avea ȋn faţa ta un manual de suprarealism. Codul penal spune: Io sono un porco… Maravillioso!

Tot aşa mai este pe unul din coridoare maşina de făcut poezii de care mi-a povestit prietenul meu Luca, de la Brussel, când eram ameţiţi de marihuana, mai mult el. E o bandă de hârtie pe care fiecare scrie câte un cuvânt sau o expresie, chiar o porcărie, chiar o nuditate… gândim porcării, privim porcării imperialiste si suprarealiste, şi când dai la manivelă, textul care rezultă e inconştientul legal al poporului cu o legitimitate echivalentă cu Mioriţa sau legenda cealaltă, cum se numea… banda de hârtie poate fi, printr-un angrenaj care creează mici noduri, citită aleator, mult ȋnapoi, apoi se mai poate face un site care să publice arhivele Bucureştilor, centrul să se numească Tristan Tzara, să fie monumentul nostru pentru absurdul lor, absurdul lor pentru monumentul nostru. Bravo, bravo, bravo, bravo, spunea Arp.

Să mai fie şi o tribună de parlament, bravo, la care să ţină cine vrea o cuvântare scurtă şi multe telefoane pe jos, la care să se deruleze aceste cuvântări, pe care le poţi ridica la ȋntâmplare, iar ȋntr-o cameră la etaj, un securist ȋn faţa căruia să facă fiecare un denunţ, ȋntr-o nişă să fie un preot, bravo, acesta va primi o confesiune. Ȋn pivniţă, o păpuşă ȋmbrăcată ȋn puşcăriaş, Ceauşescu, Ana Pauker, Gheorghiu Dej, maravilloso. Pe care invitaţii aceştia, turişti prin Bucureşti, ori poate vecini, să trebuiască să o chinuiască, să o pălmuiască, să o sugrume. Nu pot trece pragul acelei camere de la subsol dacă nu acceptă să dea o palmă acelei păpuşi, şi dacă nu intră cu atât mai bine…

Casa va funcţiona ca o conştiinţă care se va ȋnnoda şi va creşte, ca un miez dulce, se va demola ȋn fiecare Decembrie, se va reclădi ȋn ianuarie, se va putea şi picta, şi scrie ȋn diferite locuri ale clădirii, cât timp va fi demolată, se va picta pe dărămăturile ei. Muchos gracia. Ȋn interior va mai fi şi o sală a oglinzilor ȋn care cel care stă ȋn mijlocul ȋncăperii, se va putea vedea peste tot, pe pereţi, pe tavan, ȋn câteva sute de ipostaze, se va scrie pe ipostaze, iar ȋn curte vor fi femei poliţist, goale… Fiecare zi să aibe o temă, fiecare lună să aibe o culoare, fiecare an să aibe un animal…

Această casă va fi legată la alte situri, fiecare corespunzând micilor unităţi administrative, primării de sectoare, primării ale satelor şi aşa prin toată ţara, vom trece ţărănimea pe internet, pe muntele Ceahlău se va instala unul ȋntr-un fotoliu care ne va spune ȋn direct care e starea ţării, nimeni nu va putea să-i facă nimic, nimeni nu-l va putea opri, nimeni nu-i va spune ce trebuie să zică, fiecare televizor va avea o camera web, oamenii vor putea propune măsuri pentru repararea străzilor, schimbarea unui funcţionar obraznic, o lege nouă, şi va putea fi ascultat ȋn circuit ȋnchis de către cei din zona de interes, oamenii vor putea ȋn fine vorbi unii cu alţii, ȋn fiecare sat se va izola unul ȋn podul casei şi va vorbi tot timpul… nu vom mai cumpăra nici un ziar, nu vom mai deschide nici un post public căci nu ştim cine vorbeşte şi de ce, opiniile nu se vor mai dicta prin mass-media controlată de securitate şi politicianism. Tribunii se vor ȋntâlni la sfârşitul anului şi vor face un partid portocaliu, acesta va câştiga alegerile. Ştiu că e posibil. Ştiu.

După care va veni iar Iliescu şi vom mânca jar.