Câinii uitării, din pragul aceloraşi ziduri care ȋnvie şi ȋncep să vorbească, ling rănile vechi şi se gudură pe la gleznele noastre. Tristeţile s-au ȋnvechit ȋn vitrină, politicienii când vorbesc, se gâdilă, şi dacă ȋi ȋntrebi pe români ce fac, ȋţi spun simplu: alergătură. Călători străini prin Ţările Române numeau odinioară melancolia noastră deşi [...]
Viitorul e revoluționar prin definire modernă și uneori involutiv prin accident ceea ce demonstrează că deși mergem ȋnainte lucrurile și cuvintele merg ȋn ambele direcții, ȋnainte și ȋnapoi, un semnal de alarmă. Viitorul poate fi una din oglinzile strâmbe ale trecutului, trecut ȋn forma sa deplin nerealizată, trecut fără să ştim. Speri din ce-a [...]
Perioada dintre războaie a fost le fel ca şi saltul acesta ȋnnoitor pe care ȋl facem numaidecȃt cu internet, sateliţi şi telefoane mobile, deschidere ȋn toate sensurile. Iar politic libertatea actuală, libera circulaţie, o putem asimila forțat unei Românii lărgite, de odinioară. Distanţele dintre generaţii au fost la fel de uriaşe acum şi [...]
Sunt oameni care se nasc ȋntr-o cultură dar mai degrabă oamenii se nasc cu una. Aşa cum sunt unii care nu au nevoie nici de Dumnezeu, care au trecut pe acolo şi nu au găsit pe nimeni. Căci sunt oameni care trăiesc fără Dublu. Care ȋşi aparţin, sunt prin toate culturile. Nu ne priveşte [...]
Istoria recentă nu e mai puţin istorie, dacă acceptăm să băgăm mâna până la cot ȋn coşul de gunoi al mileniilor şi să scoatem din genocidul din care au fost făcute piramidele ori zidul chinezesc câte o privire senină, va trebui să câştigăm asta şi din secolul douăzeci. Gata, a trecut. Criza valorilor umaniste nu [...]
“Am văzut o biserică în mijlocul unui câmp de porumb. Coperişul căzuse înlăuntru, păreţii erau crăpaţi, pe alocurea căzând în ruină, înnaltă floarea soarelui se iţiia la fereştile-i fără cercevele şi păsările-şi făcuseră cuiburile între grinzile bolţilor ei dărâmate. Era de plâns, cu adevărat, să priveşti aşa o desolare; dar niciodată n’am văzut o mai [...]
“Le grand secret est la: la pansee se fait dans la bouche.” Tristan Tzara – Dada manifeste sur l’amour faible et l’amour amer Din când ȋn când am o idee cu girofar. Morbide aceste idei, mizerabile, ele mă trezesc – uneori vin prin somn, cobor scara să le scriu (dorm sus), ȋmi ȋntrerup masa, [...]
De pe terasa cafenelei Danzig, din Waterlooplein, vezi Amstelul, undeva ȋn dreapta sunt casele care dansează, casele bete, cele şapte clădiri râmase fără temelii şi care se ȋnclină ȋn toate părţile, palii de lemn pe care erau aşezate au putrezit pentru că nivelul apei a scăzut pentru un timp, lăsându-i să se usuce şi apoi [...]
M-a ȋntrebat un englez de ce am mai plecat din România, la ce vorbesc continuu de ea, gata, sunt ȋn Amsterdam, m-am vindecat! Dacă eram Dan Puric, aş fi spus că oamenii duc mâna unde ȋi doare, indiferent cât de larg le e trupul. Dar cum nu sunt viteaz, deşi am stat pe strada revelaţiilor [...]
L-am ȋntâlnit de câteva ori pe Mihail Neamţu, demult… era la fel de interesat de organigrama generaţionistă, felul ȋn care mi s-a adresat, poate o specie de curiozitate pe care nu aveam cum să i-o satisfac, poziţionarea mea precoce ȋn forma generaţionist priapică ce se ȋnvălmăşeşte ȋn fiecare entuziasm ce are şansa să se ȋnnăsprească [...]
De Timotin veţi auzi. Când anume, nu ştiu, pentru că Andrei nu e dintre aceia care divulgă vreo strategie literară, culturală, biografică… Andrei e ritm. Nu te asupreşte, nu te ȋnconjoară şi se solidarizează ȋn dispută fără rezerve, nu e dintre aceia care se păstrează, care au o punctuaţie ascunsă, e exclusiv şi sincer. Andrei [...]
Când era mică, Ilinca era la fel de stranie. M-a luat odată la arhitectură, ȋn Taverna din miezul institutului Ion Mincu, prin luminătorul cu scara de fier, deasupra, unde ne urcam adesea cu păhărelele de cafea, să zăcem pe un trunchi de copac, şi unde mai scăpam de mesele năpădite de studenţi care trimeteau de [...]
Regele şi Marx Sunt oameni care naufragiază ȋn memorie, cărora li se surpă dalele timpului, unori cuvintele, adunate, nu mai pot face o limbă, alteori anatomia unui gând zilnic se năruie, fac parte dintre aceştia, au fost momente când nu ştiam unde sunt ȋn Bucureşti sau ȋn Amsterdam, şi era azi sau ȋn urmă cu [...]
Monezile imaginarului, nu altceva decat o mulatră, o blondă. Departe de aceste perfecţiuni, monezile se pierd filozofând, compuse bunăoară dintr-o mulatră ȋn care se refugiază un animal pădurelnic ori o blondă care cade ȋntr-un delfin, mai ȋncolo şi pielea dispare pentru a se umple cu ochi ori rămâne un singur trunchi sau o creangă. Locuiesc [...]
